Italianul Jannik Sinner îşi continuă parcursul bun la Wimbledon cu o victorie în patru seturi la spaniolul Alcaraz.
Jannik Sinner (locul 10 ATP) a câştigat meciul cu spaniolul Carlos Alcaraz (locul 6 ATP) după patru seturi care s-au întins pe durata a trei ore şi 35 de minute. 6-1, 6-4, 6-7 (8-10), 6-3 a fost scorul pe seturi al unei întâlniri controlate de italian, care a avut 74% procentul punctelor câştigate cu primul serviciu şi 66% procentul punctelor obţinute cu al doilea serviciu.
Alcaraz, favoritul nr 5 al turneului de la Wimbledon, a avut câştig de cauză doar la capitolul aşi reuşiţi (9 faţa numai 4 ai lui Sinner) şi duble greşeli, unde a avut doar 3, în timp ce Sinner a greşit de cinci ori.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Italianul s-a calificat pentru sferturile de finală pentru a doua oară în acest an la un turneu de Mare Şlem, după Australian Open.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.