Johanna Konta, locul 7 WTA, a declarat despre viitoarea ei adversară, Simona Halep, locul 2 WTA, din sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, că trebuie să accepte faptul că românca returnează foarte multe mingi. "E ca şi cum ai juca împotriva unui perete", a precizat Konta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Se mişcă incredibil şi produce o incredibilă cantitate de mingi. Categoric, te smţi ca şi cum ai juca împotriva unui perete când evoluezi cu Simona. Eu întotdeauna încerc să-mi impun jocul meu pe teren, să dictez cât de mult pot, să preiau controlul punctelor, dar trebuie să am în acelaşi timp un nivel ridicat de acceptare că ea o să mă facă să lovesc multe mingi şi că nu întotdeauna o să-mi iasă. Cred că e foarte important să accepţi asta, nu numai împotriva ei, ci împotriva celor mai bune jucătoare din lume, pentru că nu e totul în racheta ta", a declarat Konta, potrivit WTA Insider.

Sportiva britanică este neînvinsă în circuit în faţa Simonei Halep. Ele s-au întâlnit de trei ori şi de fiecare dată a câştigat Konta: scoruri 6-3, 3-6, 7-5, în optimi, la Wuhan, în 2015, 3-6, 7-6 (7), 6-2, în sferturi, la Miami, anul acesta, şi 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4, tot în sferturi, la Wimbledon. Ultima înfrângere a fost una dureroasă pentru Halep, care a ratat ocazia de a deveni numărul 1 mondial.

Simona Halep are o victorie în faţa jucătoarei britanice, în Cupa Federaţiei, anul acesta, la Mamaia, cu scorul de 6-1, 6-3, în singura partidă pe care ele au disputat-o pe zgură.

Partida Halep-Konta de la Cincinnati se va juca, sâmbătă, nu înainte de ora 02.00, în faza sferturilor de finală ale turneului de categorie Premier 5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.