Mijlocaşul ofensiv belgian al echipei Manchetser City, Kevin De Bruyne, a suferit o fractură la nas şi o fractură a orbitei în urma duelului cu fundaşul german al formaţiei Chelsea, Antonio Rudiger, în finala Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Tocmai m-am întors de la spital. Diagnosticul meu este fractura acută a osului nasului şi fractură orbitală stânga. Acum mă simt bine. Încă dezamăgit de ziua de ieri, evident, dar vom reveni", a scris jucătorul de 29 de ani, pe Twitter.

De Bruyne a părăsit terenul în lacrimi, în minutul 60, după un duel pentru balon cu Rudiger.

Formaţia Chelsea Londra a cucerit Liga Campionilor, învingând, sâmbătă seară, cu scorul de 1-0, echipa Manchester City, în finala disputată pe Stadionul Dragao din Porto. Golul a fost marcat de Havertz, în minutul 42.

Chelsea şi-a mai adjudecat trofeul în 2012, în timp ce Manchester City a fost prima dată în finală la această competiţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.