Atacantul Claudiu Keşeru a declarat, sâmbătă seară, că naţionala României a vrut să arate în meciul cu Lituania că are calitate şi a reuşit o prestaţie consistentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am vrut să arătăm că avem calitate, că putem face un meci solid. Cred că am avut o prestaţie consistentă. M-am simţit foarte bine cu Puşcaş în atac, ne-am apropiat şi geografic, cred că facem cinste judeţului Bihor. Ne vom reface cât mai bine pentru Muntenegru. Putem controla doar ce depinde de noi, aşa că nu ştim ce va face Serbia. Ne dorim să ne calificăm la Euro, avem constanţă, se vede un grup unit şi acesta este un atu pentru noi. A fost puţin trist fără spectatori, fotbalul este făcut pentru ei", a declarat Keşeru.

Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, cu scorul de 3-0 (1-0), selecţionata Lituaniei, în grupa a patra a Diviziei C a Ligii Naţiunilor. Cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor, tricolorii ocupă locul doi în clasamentul grupei, cu nouă puncte, două mai puţine decât liderul Serbia. Sârbii întâlnesc însă în ultima etapă Lituania, care nu a obţinut nicio victorie, iar România, în deplasare, Muntenegru.

Golurile au fost marcate de Puşcaş ‘7, Keşeru ’47 şi Stanciu ’65.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.