Argentinianul Juan Martin del Potro, locul 4 ATP, a anunţat oficial că nu va participa la Turneul Campionilor de la Londra, din cauza unei accidentări, astfel că el va fi înlocuit de japonezul Kei Nishikori, locul 11 ATP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este frustrant pentru mine să nu pot concura la Londra. Este un turneu special şi am încercat tot ce a fost posibil pentru a îmbunătăţi starea genunchiului meu. Recuperarea decurge bine, dar am nevoie de mai mult timp. Bineînţeles, este dezamăgitor pentru mine acum, dar am avut un sezon foarte bun, una peste alta", a declarat Del Potro.

Argentinianul a participat ultima dată la Turneul Campionilor în 2013, când nu a trecut de faza grupelor. El a jucat o finală în 2009 la această competiţie, pierdută în faţa rusului Nikolai Davidenko.

Nishikori va participa pentru a patra oară la finala sezonului, după ediţiile din 2014-2016. El a atins de două ori faza semifinalelor, fiind învins de fiecare dată de sârbul Novak Djokovici.

Turneul Campionilor va avea loc în perioada 11-18 noiembrie, la O2 Arena din Londra, cu participarea celor mai buni opt tenismeni din 2018, spaniolul Rafael Nadal, sârbul Novak Djokovici, elveţianul Roger Federer, germanul Alexander Zverev, sud-africanul Kevin Anderson, croatul Marin Cilici, austriacul Dominic Thiem şi japonezul Kei Nishikori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.