Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, luni seară, că există trei precedente în privinţa departajării aşa cum s-a făcut la finalul play-off-ului şi că şansele FCSB la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) sunt minime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat la Digi Sport de ce nu scrie clar în regulament că sunt luate în considerare pentru departajare meciurile directe din play-off, Ştefan a răspuns: "Până la acest moment – şi avem precedentele pe care le-am amintit chiar începând din sezonul 2013/2014 -  toţi oamenii care au citit acest regulament în integralitatea lui, nu separat, pe niverse norme care par favorabile pentru unii sau pentru alţii, au apreciat că exprimarea este suficientă pentru a se înţelege că vorbim de criterii de departajare pe faze competiţionale şi nu pe întreg campionatul".

El a menţionat trei precedente, unul în liga a treia, unul în eşalonul secund şi al treilea în play-out-ul Ligii I. "În 2013/2014 lucrurile stăteau altfel, nu vorbim de Liga I, vorbim de Liga a III-a, când în acel sezon am avut parte de sezon regular şi play-off – play-out. Într-adevăr în partea a doua a sezonului, în faza de play-off şi play-out nu se intra cu punctele înjumătăţite, ci ţinând cont de rezultatele dintre echipele calificate pe fazele respective, dar la finalul sezonului, în liga a treia, seria a treia, au existat două echipe care au fost la egalitate, respectiv Inter Clinceni şi CS Baloteşti. Dau un exemplu care a fost tratat de Comitetul Executiv al FRF în baza Regulamentului privind organizarea activităţii fotbalistice, care în acel moment avea aceeaşi formă ca şi astăzi, în modul în care l-a tratat şi LPF. Sunt trei precedente, în afară de cel pe care l-am amintit, e vorba şi de precedentul din liga a doua, din sezonul 2015/2016, când în regulamentul competiţiei se regăsesc exact aceleaşi menţiuni referitoare la Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice şi de asemenea şi precedentul din sezonul trecut din Liga I, din play-out, când departajarea dintre CSU Craiova şi CSMS Iaşi s-a făcut ţinând cont de acelaşi criteriu, respectiv departajarea în baza meciurilor directe din acea fază a competiţiei", a spus oficialul LPF.

Justin Ştefan a adăugat că în articolul 27 al regulamentului menţionat de el există o precizare care lămureşte situaţia. "La articolul 27, paragraful 1, este o precizare care lămureşte foarte clar faptul că în momentul în care se intră în faza a doua a competiţiei lucrurile care s-au întâmplat în faza 1 practic se şterg cu buretele". El a oferit şi un exemplu în acest sens: "La CM din 1982, care a fost pe două faze de grupe, în faza a doua s-au luat lucrurile de la zero, este absolut normal, este logic".

Ştefan a subliniat că Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice aparţine FRF şi este de părere că forul va face o analiză, prin consultare cu LPF. "FC Viitorul Constanţa este campioana acestui sezon iar şansele FCSB la TAS din perspectiva mea sunt minime", a menţionat Justin Ştefan.

Formaţia FC Viitorul a învins CFR Cluj, scor 1-0, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I şi, conform LPF, care susţine că, la egalitate de puncte, departajarea se face la rezultatele directe din play-off, este noua campioană a României. FCSB a învins CSU Craiova cu 3-0 şi a terminat la egalitate de puncte cu FC Viitorul, 44. Însă, potrivit părerii oficialilor FCSB şi potrivit interpretării regulamentului de către ei, la egalitate de puncte trebuie să se ţină cont de toate rezultatele directe, şi din sezonul regulat şi din play-off. În această situaţie, FCSB, care a învins CS Universitatea Craiova, scor 3-0, ar trebui să fie campioana României. Şi înainte şi după acest meci, patronul bucureştenilor, Gigi Becali, a spus că se va adresa TAS pentru a primi dreptate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.