Tehnicianul Jose Mourinho va încasa 15 milioane de lire sterline pe an ca antrenor la Tottenham, a anunţat Daily Mail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, Mourinho va încasa aproape dublu faţă de predecesorul său Mauricio Pochettino.

El va fi al doilea cel mai bine plătit antrenor din Premier League, după Pep Guardiola, care câştigă la Manchester City aproape 20 de de milioane de lire sterline anual.

Clubul Tottenham Hotspur a anunţat, miercuri dimineaţă, numirea lui Jose Mourinho în funcţia de antrenor al echipei.

Mourinho a semnat un contract până la finalul sezonului 2022/2023.

După Chelsea şi Manchester United, Jose Mourinho, 56 de ani, va conduce astfel o a treia echipă din Anglia. El nu a mai antrenat din decembrie 2018, când a fost demis de la Manchester United.

Argentinianul Mauricio Pochettino, în vârstă de 47 de ani, a fost demis, marţi seară, din cauza rezultatelor slabe, formaţia fiind pe locul 14 în clasament.

El antrena Tottenham din 2014.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.