Tenismenul american John Isner, cap de serie numărul unu şi locul 21 ATP, a câştigat, duminică, pentru a treia oară în carieră turneul de la Newport, dotat cu premii în valoare totală de 600.345 de dolari, informează L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Isner l-a învins, în finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (4), după o oră şi 14 minute, pe australianul Matthew Ebden, jucător venit din calificări şi poziţia 249 în ierarhia mondială.

Pentru succesul de la Newport, John Isner va primi 250 de puncte ATP şi un cec în valoare de 95.495 de dolari, în timp ce Ebden va încasa 50.295 de dolari şi 150 de puncte ATP.

Isner, în vârstă de 32 de ani, a câştigat al 11-lea titlu din carieră şi primul din acest an. El s-a mai impus la Newport în 2011 şi 2012.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.