Portarul Jelena Grubisici şi-a prelungit cu un sezon contractul cu Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, a anunţat, luni, gruparea din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jelena Grubisici a venit la CSM Bucureşti în 2015 şi a făcut parte din echipa care un an mai târziu reuşea să cucerească EHF Champions League.

"Suntem deosebit de bucuroşi şi de mulţumiţi de faptul că Jelena Grubisici va continua să joace pentru echipa noastră. Este o jucătoare cu experienţă extraordinară, este o jucătoare matură şi, în acelaşi timp, este un adevărat model pentru toată lumea”, a spus Remus Drăgănescu, coordonatorul compartimentului handbal de la CSM Bucureşti.

Născută în 20 ianuarie 1987 la Zagreb, Jelena Grubisici a început handbalul de performanţă la RK Lokomotiva Zagreb, unde a evoluat până în anul 2009, când a plecat la Krim Ljubljana. După cinci sezoane petrecute la gruparea slovenă, ea a semnat cu formaţia maghiară Gyor Audi ETO KC, unde a jucat un sezon.

În tricoul echipei CSM Bucureşti, jucătoarea croată a cucerit patru titluri de campioană, tot atâtea cupe ale României, de tri ori Supercupa şi EHF Champions League.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.