Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, că antrenorul Dan Petrescu s-a întâlnit cu conducerea FRF şi nu a ajuns la un acord pentru a prelua echipa naţională, urmând a pregăti în continuare formaţia ardeleană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dan Petrescu e la antrenament şi îşi vede de treabă şi sigur rămâne la noi. Se simte foarte bine la noi, mi-a spus zilele trecute că nu a mai fost la un club la care să fie oameni aşa de profesionişti, să fie alături de echipă şi de antrenor mereu. Se simte foarte bine şi nu pleacă sigur. A existat o discuţie cu FRF, cu toată lumea care ar trebui de acolo", a declarat Mureşan, la Pro X.

El a povestit că selecţioenrul Chritoph Daum l-a convocat pe Ciprian Deac (31 de ani), apoi i-a transmis că nu-l poate introduce pe teren că e pra bătrân.

"L-a convocat pe Deac şi m-am bucurat, pentru că era o recunoaştere a valorii lui. A mers accidentat din nefericire şi două zile nu s-a putut antrena. După aceea a fost apt şi s-a antrenat, iar cu o zi înainte de meci i-a spus că nu-l poate introduce pe teren în niciun meci pentru că e prea bătrân. Ciprian s-a mirat şi l-a întrebat pe antrenor dacă nu a ştiu câţi ani are când l-a selecţionat şi n-a mai primit răspuns", a afirmat oficialul.

Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului selecţionerului Chriostoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei.

Recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima şedinţă a Comitetului Executiv.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că, în urma a recomandării Comisiei Tehnice de reziliere a contractului selecţionerului Christoph Daum, va începe negocierile pentru încetarea colaborării cu tehnicianul german şi ulterior pentru desemnarea noului selecţioner.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.