Jucătoarea Irina-Camelia Begu, locul 23 WTA, a învins-o, cu scorul de 4-6, 7-6 (4), 6-2, pe rusoaica Elizaveta Kulicikova, locul 125 WTA, venită din calificări, în turul I al turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan. În faza următoare, Begu va juca împotriva Simonei Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Duminică, Begu s-a impus după o partidă care a durat două ore şi jumătate. În setul secund, la scorul de 5-6, Begu a salvat o minge de meci.

Calificarea în manşa a doua la Wuhan Open este recompensată cu un premiu de 13.790 de dolari şi cu 60 de puncte WTA.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Halep şi Begu s-au mai întâlnit de patru ori în circuitul WTA şi de fiecare dată s-a impus jucătorea din Constanţa. Ultima dată, ele au jucat la Madrid Open, în sferturi, în luna mai, când Halep s-a impus cu 6-3, 0-6, 6-1. Simona Halep a fost foarte nervoasă în acea întâlnire, plângându-se de faptul că Irina Begu a fost sfătuită la fiecare punct de antrenorul Adrian Cruciat.

Jucătoarea de pe locul 5 mondial este calificată direct în turul al doilea al Wuhan Open. Meciul cu Begu, care va avea loc luni, după ora 10.30, este primul pe care Halep îl dispută după US Open, turneu de Grand Slam la care a ajuns în sferturile de finală.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.