Tanczos Barna, unul dintre liderii UDMR, afirmă că nu se pune problema unei colaborări între formaţiunea maghiară şi AUR la votul pentru funcţiile de conducere din Camera Deputaţilor în urma căruia AUR şi SOS România au primit funcţii. El spune că liderul de grup UDMR din Camera Deputaţilor a aflat cu câteva minute înainte despre ”noua orânduire”, iar votul este decizia colegilor săi din Camera Deputaţilor şi a liderului acestora, Tanczos admiţând că situaţia, nouă pentru UDMR, este una care trebuie ”analizată”.
”Am păstrat o funcţie în conducerea Camerei Deputaţilor, într-adevăr, dar la fel de surprinzătoare a fost şi pentru noi această majoritate ca pentru ceilalţi colegi din PNL sau din USR sau pentru restul lumii care a aflat de la la televizor, pentru că liderul nostru de grup din Cameră, domnul Csoma Botond, a aflat cu un minut înainte de vot sau câteva minute înainte, ceva de genul, că există o nouă orânduire, o nouă majoritate, un nou acord semnat inclusiv, din câte am înţeles, de grupul minorităţilor pentru o nouă formulă de împărţire a acelor funcţii. Nu a fost o colaborare în niciun caz cu AUR pentru că a fost un vot pentru a păstra postul pe care l-am avut şi până acum în conducerea Camerei Deputaţilor şi pe care îl avem de zeci de ani de zile, o poziţie de chestor în conducerea Camerei, cu procentele noastre pe care le avem în Parlament de 36-37 de ani de zile”, a afirmat Tanczos Barna, miercuri seară, la Euronews România.
El a spus că votul UDMR este decizia colegilor săi din Camera Deputaţilor şi a liderului acestora, admiţând că situaţia, nouă pentru UDMR, este una care trebuie ”analizată”.
”Este o situaţie de analizat şi pentru noi, este o situaţie total nouă. Nu am avut discuţii pe această temă cu PSD-ul, sau mai ales cu AUR, nu o să avem niciodată şi nici nu o să vedeţi niciodată o coaliţie sau o majoritate în care să fie şi AUR şi UDMR. A fost o forţare a notei şi din punctul de vedere (...) din partea PSD, AUR şi SOS şi celorlalte formaţiuni care mai există acolo, mai noi, mai vechi, în Camera Deputaţilor”, a explicat Tanczos Barna.
Tanczos nu a putut preciza dacă UDMR se va alătura boicotului anunţat de PNL şi USR privind activitatea Camerei Deputaţilor, însă a arătat că, în opinia sa, ”demarcaţia foarte clară, linia roşie” între UDMR şi AUR rămâne ”cel mai important lucru”.
”Pot exista situaţii de genul acesta, surprinzătoare, unde lucrurile se precipită în câteva minute şi se iau deciziile repede, dar cu siguranţă UDMR se va delimita de fiecare dată de orice majoritate care se formează împreună cu sau cu ajutorul AUR, indiferent dacă din acea majoritate face parte PSD, PNL, oricine altcineva. Cel mai neplăcut lucru este că modul în care funcţionează Parlamentul, cu regulile scrise şi cu regulile cutumiare nescrise, se dă peste cap. Se dau peste cap acele angajamente politice de cutumă parlamentară, care au funcţionat de foarte multe ori”, a menţionat el.
PNL şi USR au anunţat că vor boicota miercuri toate activităţile parlamentare şi nu vor fi prezenţi la şedinţa Camerei Deputaţilor, la votul final şi la şedinţele comisiilor.
Anunţul vine după ce, marţi, la alegerea noului Birou Permanent al Camerei, PNL a acuzat PSD că a atribuit AUR un post de secretar care revenea liberalilor şi că există o înţelegere între PSD şi AUR, întreaga situaţie indicând formarea unei noi majorităţi în Parlament, a celor două partide.
Şi USR a acuzat că doi reprezentanţi ai USR şi PNL din Biroul Permanent al Camerei au fost înlocuiţi cu reprezentanţi AUR şi SOS. USR şi PNL au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională hotărârea Camerei Deputaţilor prin care "PSD a adus în conducere doi reprezentanţi ai partidelor extremiste".
