Irina-Camelia Begu, locul 35 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în semifinalele turneului de categorie Premier 5 la Roma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Begu a întâlnit-o în premieră pe Serena Williams, într-un moment în care americanca îşi caută forma de anul trecut. Cu mai mult curaj, Irina Begu ar fi putut obţine mai mult de la acest meci. Liderul WTA a greşit des în primul set, iar românca putea specula slăbiciunile din jocul adversarei.

Totuşi, momentele slabe ale Serenei Williams erau urmate de lovituri de excepţie. Americanca a fost tot timpul la conducere, în timp ce Begu a fost mereu într-o cursă de urmărire.

În primul set, întrerupt de două mici pauze de ploaie, Williams a deschis o serie de break/rebreak în ghemul al patrulea. La 3-4, Begu a egalat pe serviciul ei, apoi Williams a câştigat două ghemuri la rând şi a închis setul I, cu 6-4, după aproape 55 de minute.

Begu a început cu un break setul secund, însă Williams, ieşită cu bine din complicatul set anterior, a jucat relaxată, a greşit mai puţin şi a câştigat şase ghemuri la rând, punând capăt întâlnirii după o oră şi 30 de minute.

Finala de la Roma va fi una americană, Serena Williams urmând a evolua pentru primul ei trofeu din 2016 cu Madison Keys, locul 24 WTA, care a învins-o, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, pe Garbine Muguruza (Spania), locul 4 WTA.

Calificarea în semifinale la Roma este recompensată cu un premiu de 107.860 de euro şi cu 350 de puncte WTA.

La Roma, Begu şi-a trecut în palmares cea mai bună performanţă la un turneu de asemenea categorie, una dintre cele mai bune din carieră.

Ea va continua pe tabloul de dublu, fiind de asemenea calificată în semifinale, alături de Monica Niculescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.