Iran a decis o interdicţie de deplasare pentru starul fotbalului iranian Ali Karimi, pentru soţia sa şi familia ei, în perioada recentelor proteste antiguvernamentale, arată documente văzute de reporterii BBC, potrivit bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Karimi s-a numărat printre primele celebrităţi care au criticat vehement reprimarea protestelor izbucnite în septembrie. Fostul fotbalist, cunoscut ca “Maradona al Asiei”, nu era în Iran în momentul în care s-a decis interdicţia.

Protestele antiguvernamentale din Iran au izbucnit după ce o tânără de 22 de ani, Mahsa Amini, a murit în custodia poliţiei moralităţii. Ea fusese reţinută pentru că ar fi încălcat regula hijabului. Proteste au avut loc în toată ţara, dar au fost reprimate. Grupuri de apărare a drepturilor omului susţin că forţele de ordine au ucis cel ppuţin 530 de protestatari. Printre cei ucişi se numără şi aproximativ 70 de copii.

Ali Karimi “a fost invitat în Iran de agentul nostru de nouă ori şi a primit avertismente serioase”, se arată într-un document văzut de BBC.

Într-o scrisoare datând din 24 octombrie 2022, pe care se află menţiunea “top secret”, unitatea de informaţiii a Gărzii Revoluţionare a Iranului îl informa pe procurorul Teheranului că “activităţile recente ale lui Karimi au fost instigate de soţia sa Sahar Davari şi de familia ei”.

În anii 1980, Iran l-a executat pe tatăl lui Sahar Davarii, Gholamli Davari, acuzându-l că este membru al partidului comunist Tudeh. El era atunci ofiţer al forţelor aeriene.

Documentul arată că rudele prin alianţă ale lui Karimi, în numele său, voiau să vândă reşedinţa sa din Lavasan, suburbie a Teheranului, pentru a pleca definitiv din ţară.

Garda Revoluţionară a cerut să se impună o interdicţie de deplasare pentru Kaarimi, Davari, mama ei, tatăl vitreg, fratele şi sora ei. Acest lucru ar împiedica persoanele respective să părăsească ţara în cazul în care revin în Iran.

Karimi a declarat că fratele său mai mare a fost de asemenea urmărit penal de mai multe ori şi vizat de interdicţia de a părăsi ţara.

“Prietenul meu a fost interogat de trei sau patru ori în celebra închisoare Evin”, a mai spus el.

Karimi a menţionat că Iranul îi monitorizează pe oamenii pe care el îi urmăreşte pe Instagram.

Ali Karimi, în vârstă de 44 de ani, locuieşte în prezent în Emiratele Arabe Unite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.