Portarul Ionuţ Radu şi-a prelungit contractul cu Parma până la 31 august, pentru a termina sezonul la formaţia clasată pe locul 8 în Serie A, informează tuttomercatoweb.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parma a reuşit să prelungească înţelegerile scadente la 30 iunie ale unor jucători împrumutaţi, între care Radu, Gianluca Caprari (de la Sampdoria) şi Vasco Regini (tot de la Sampdoria).

Radu, 23 de ani, este jucătorul echipei Inter Milano şi a fost împrumutat în iarnă la Parma, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Genoa, tot sub formă de împrumut.

Internaţionalul român nu a jucat niciun meci până acum pentru formaţia din Emilia-Romagna. El este aşteptat să revină în această vară la Inter şi să rămână rezerva slovenului Samir Handanovici.

Sezonul fotbalistic italian a fost întrerupt mai mult de trei luni din cauza pandemiei de coronavirus. Din această ediţie a Serie A mai sunt de jucat 12 etape.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.