Ionuţ Popa: Nu prea mă bucur că am ajuns în semifinale, eu am nevoie ca la Iaşi, Chiajna şi Târgu Jiu să scot puncte

Ionuţ Popa: Nu prea mă bucur că am ajuns în semifinale, eu am nevoie ca la Iaşi, Chiajna şi Târgu Jiu să scot puncte

Tehnicianul Ionuţ Popa a declarat, marţi seară, că nu este prea bucuros de calificarea echipei Poli Timişoara în semifinalele Cupei României, el preferând să obţină puncte cu Poli Iaşi, Concordia Chiajna şi Pandurii Târgu Jiu, în vederea salvării de la retrogradare.

"Nu mă uit la penaltiuri, îmi spunea cineva cum s-a ratat, marcat, apărat. Ei au desemnat ordinea în care o să se execute. Nu prea mă bucur că am ajuns în semifinale, eu am nevoie ca la Iaşi, Chiajna şi Târgu Jiu să scot puncte. CFR-ul nu ne-a bătut anul ăsta, mereu i-am condus, sunt mai buni decât noi, noi am jucat cu inima, sufletul şi uneori cu capul. Am jucat 74 de minute în inferioritate, înseamnă enorm, este meritul lor, au luptat eroic", a declarat Popa, la Digisport.

Echipa Poli Timişoara s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, scor 6-5, în urma loviturilor de departajare, formaţia CFR Cluj, deţinătoarea trofeului, în sferturile competiţiei. Timişorenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 49, când a fost eliminat Şeroni.

La finalul celor 90 de minute şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost 0-0.

La loviturile de la 11 metri pentru Poli Timişoara au transformat Drăghici, Fucek, Soljici, Bărbuţ, Scutaru, Neagu şi a ratat Străuţ.

Pentru CFR au marcat Nascimento, Tiago Lopes, Gomelt, Omrani, Bud şi au ratat Larie şi Deac.

Poli Timişoara a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 49, când a fost eliminat Alin Şeroni, după un fault asupra lui Laurenţiu Rus.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră