Gianina Andreica, antrenor la Centrul Olimpic Naţional din Cluj-Napoca, este cea care l-a descoperit pe Alex Bologa, medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice, primul din istoria judo-ului românesc. Gianina a povestit pentru News.ro despre cum a început Alex acest sport, cât de motivat şi ambiţios este, dar şi cum el a învăţat-o să facă judo cu nevăzători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru Alex Bologa, dar şi pentru antrenorii lui, seara de joi a fost una magnifică. La doar 20 de ani şi aflat la prima participare la Jocurile Paralimpice, Alex, care este complet nevăzător, a câştigat medalia de bronz la categoria 60 de kilograme. La Cluj-Napoca, acolo unde se pregăteşte cot la cot cu ceilalţi judoka, cei fără vreo problemă de sănătate, Alex are parte de atenţie fix ca oricare dintre colegii lui.

Într-un interviu acordat, vineri, News.ro, Gianina Andreica vorbeşte despre parcursul lui Alex în lumea minunată a judo-ului, în care şi-a făcut loc şi el în pofida dificultăţilor de care se loveşte în fiecare zi. Gianina are 41 de ani, iar de 16 ani este antrenor la Centrul Olimpic Naţional de la Cluj-Napoca, alături de Florin Bercean, Simona Richter şi Laura Moise.

- Felicitări, Gianina! Cum se simte antrenorul sportivului care a cucerit o medalie la Rio?

- Mulţumim şi spun mulţumim pentru că nu sunt doar eu lângă Alex. Suntem cu toţii, sportivi şi antrenori, toţi cei de la Centrul Olimpic Naţional. Eu sunt astăzi doar un reprezentant al lor şi al lui Alex, care cred că acum doarme şi se bucură de medalia lui. Ne simţim fericiţi pentru el, a luptat fantastic. Am vorbit cu Tamas Gergely, antrenorul care e acolo cu el, chiar după ce a câştigat medalia. Sigur că erau fericiţi. El a fost o surpriză acolo, e atât de tânăr, la prima participare a luat medalie, mai ales că a ajuns la Rio printr-un miracol. Şi, uite, dacă crezi în acel miracol se produce. Toate meciurile le-a abordat cu o maturitate ieşită din comun. Să duci campionul mondial până la capăt cu trei penalizări, să realizezi că asta e şansa ta, să calculezi fiecare mişcare şi să pui în practică, este ceva excepţional pentru un sportiv nevăzător. Acela a fost meciul cheie în drumul spre medalie, cu algerianul. Am lucrat la o strategie, dar meritul lui mare este că a pus-o în practică.

- Care e povestea lui Alex, cum a ajuns la judo şi mai ales la Centrul Olimpic Naţional?

- Povestea lui poate fi subiect de carte. L-am descoperit la insistenţele doamnei Sally Lamont (preşedintele Comitetului Paralimpic Naţional şi care activează în Cluj la Clubul Lamont – n.r.), care îmi tot spunea de copiii de acolo, mă tot îndruma să-i văd, să încerc cu ei la judo. Alex făcea înot atunci, eu eram prinsă la Centru, nu ştiam nimic despre judo pentru nevăzători. Mi-a spus că mă susţine, inclusiv cu plata unui curs de perfecţionare privind nevăzătorii şi aşa a făcut. Am mers la un curs pentru începătorii începătorilor, cum s-ar zice, iar apoi i-am spus lui Sally că merită să încercăm cu Alex, că are calităţi pentru judo. Asta era în 2011. Mergeam la sala de sport de la Liceul pentru Nevăzători, el acolo stătea în cămin, cam aşa am început. În 2012 l-am adus la grupa de la Centru. Am decis cu Sally să-l mutăm la Hotelul Stadion, unde stau sportivii de la Centru şi le-am zis tuturor: fiţi atenţi, el e Alex, nu contează că nu vede, regulile sunt la fel pentru toţi. Se adaptează, rămâne, nu se adaptează, pleacă. A intrat în acelaşi program cu toţi sportivii noştri. A avut şi mai are momente când spunea că îi e greu, se mai plânge, aşteaptă consolare, un pic de răsfăţ poate, dar nu se poate aşa dacă vrei mare performanţă în judo. A mers pe acest drum şi uite unde a ajuns. Toată echipa i-a fost alături şi l-a ajutat şi încurajat, iar tot ce facem se datorează întregii echipe la noi şi nu e întâmplător că şcoala noastră de judo aduce rezultate. Nu e doar muncă şi pasiune, ci şi seriozitate şi disciplină.

- Cum vă antrenaţi, cum simte Alex judo-ul şi antrenamentele?

- La început, ţi-am spus, nici nu ştiam cu ce se mănâncă a lucra cu un nevăzător. Pot spune cu mâna pe inimă că Alex m-a învăţat să fac judo cu nevăzători. Eu ştiam judo, el ştia cum e în lumea lui. Îl întrebam tot timpul cum simte orice mişcare, sunet… E totul diferit cu el, pentru că eu orice explic unui alt sportiv, acela mă vede şi înregistrează, iar apoi reproduce un procedeu, o mişcare. Alex are nevoie tot timpul să pună mâna pe mine pentru a înţelege, iar eu fac la fel cu el. Aşa memorează totul, cu atingere. El m-a învăţat cum să-l învăţ. Prin 2013 a mers la primul lui concurs, a luat locul 7 la Europenele pentru nevăzători. Deci, practic, el de trei ani a intrat în concursuri, iar acum are medalie paralimpică. E ceva excepţional pentru un tânăr care se luptă zilnic în viaţă. S-a născut normal, dar am înţeles că pe la trei ani a luat o boală de la un câine, i-a fost afectată vederea din ce în ce mai grav, iar de la şase ani nu a mai văzut deloc. Dar nu se lasă şi merită respectul tuturor.

- O medalie paralimpică înseamnă şi o recompensă financiară pentru el. Are vreo dorinţă anume?

- Acesta e şi motivul pentru care a dorit judo. I-am spus de la început că îi poate schimba viaţa, că poate câştiga mulţi bani şi îşi poate asigura viitorul. Îi place sportul, îi plac condiţiile în care locuieşte acum, cum este tratat de colegi, de noi, sigur că şi-a dorit enorm să câştige bănuţi, vrea o căsuţă a lui, vrea condiţii decente de viaţă şi e normal. Nu cunosc în amănunt exact câţi bani va primi pentru medalie, dar din ce ştiu e recompensată şi la paralimpici la fel ca o medalie olimpică. A avut încredere în mine, eu în el şi cu toţii am reuşit să ajungem acolo sus. E meritul lui şi îl aşteptăm cu drag acasă, îi vom face o petrecere, iar apoi încă una în luna noiembrie, când va împlini 21 de ani. E incredibil cât de tânăr este şi unde a ajuns. Sperăm cu toţii, noi echipa de la Centru, să nu se oprească aici. Pentru noi este ca oricare sportiv, nu are parte de tratament special, dar suntem grozav de mândri că e primul judoka din România care a ajuns la Jocurile Paralimpice şi mai ales că a şi luat medalie.

- Cum ai trăit festivitatea de premiere, unde Alex a fost ajutat de celălalt medaliat cu bronz să urce pe podium?

- A fost foarte emoţionant. Era tot timpul cu zâmbetul pe buze, dar s-a văzut ceva important acolo şi nu mă refer doar la solidaritatea sportivului mongol, ci mai ales la greutăţile pe care le întâmpină un nevăzător. Alex nici nu ştia ce trebuie să facă pe podium, e foarte tânăr, se vede că nu are experienţă. A fost ajutat să urce, apoi tot acel sportiv i-a spus cum trebuie să se aplece, să se lase jos pentru a primi medalia. Alex nu poate merge singur nici pe stradă şi de aceea, repet, lucrăm cu toţii cu el, nu doar eu, nu doar Florin Bercean sau Simona Richter sau Tamas Gergely şi ceilalţi antrenori tineri. Cu un copil nevăzător nu poate lucra un singur om, dar în echipă reuşim lucruri frumoase.

Judoka Alex Bologa, complet nevăzător, a obţinut, joi seară, medalia de bronz la categoria 60 de kilograme, la Jocurile Paralimpice de la Rio, prima pentru România.

Alex Bologa a trecut în primul meci al categoriei 60 de kilograme de coreanul Min-Ja Lee, iar în a doua luptă l-a învins pe algerianul Noura Mouloud, campion paralimpic al categoriei la JO de la Beijing şi medaliat cu bronz la JO de la Londra. În semifinale, sportivul tricolor a fost învins de japonezul Hirose Makoto, iar pentru medalia de bronz s-a confruntat cu Henry Borges (Uruguay), pe care l-a învins după 19 secunde prin ippon.

Alex Bologa (20 de ani) a participat în premieră la Jocurile Paralimpice, este total nevăzător de la vârsta de şase ani, iar în prezent este student la Psihologie, Universitatea ”Babeş-Bolyai” şi urmează şi cursuri pentru a deveni maseur.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.