Suporterii echipei PAOK Salonic au considerat că antrenorul echipei Olympiacos Pireu, Oscar Garcia, a exagerat amploarea loviturii primite, în urma aruncării unui obiect din tribune, şi au încercat să forţeze accesul la vestiare pentru a le cere socoteală oaspeţilor. Poliţia a folosit gaze lacriimogene pentru a-i împăştia pe suporteri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Antrenorul formaţie Olympiacos Pireu, spaniolul Oscar Garcia, a fost lovit de un obiect din tribune, o rolă de hârtie după unele surse din presa elenă, înaintea meciului de duminică, de la Salonic, cu formaţia antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK, din etapa a XXIII-a a campionatului de fotbal din Grecia.

Potrivit presei locale, după acest incident, jucătorii echipei din Pireu au mers la vestiare şi nu au vrut să mai joace, din cauza atmosferei incendiare de pe Stadionul Toumbas. Garcia s-a simţi rău şi a fost transportat la spital.

Cel mai probabil, meciul nu se va mai disputa. PAOK riscă să primească sancţiuni dure: să piardă la masa verde, o amendă între 6.000 şi 80.000 de euro şi până la trei meciuri cu porţile închise.

Partida era programată de la ora 19.30.

PAOK este lider, cu 52 de puncte, iar Olympiacos este pe trei, cu 46 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.