Horia Tecău susţine că a fost tentat să facă echipă cu Florin Mergea în circuitul profesionist, dar că a decis să continue parteneriatul pe care îl are cu Jean Julien Rojer, precizând că nu consideră că este momentul pentru o schimbare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tecău a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, că presimţea că Florin Mergea îşi va alege un nou partener şi nu va continua să joace alături de Rohan Bopanna, precizând că s-a gândit să facă pereche cu coelgul său din Cupa Davis şi în circuitul ATP.

“Presimţeam schimbarea lui Florin. Bineînţeles că în cursul acestui an, când am jucat împreună şi după câştigarea medaliei (n.r. - medalia de argint de la Olimpiada de la Rio) îmi veneau gânduri de a juca împreună, de a face o echipă împreună. Dar parteneriatul meu cu Juls consider că nu l-am încheiat, nu s-a epuizat. Anul ăsta a fost plin de provocări fizice, am avut amândoi multe accidentări”, a afirmat Tecău.

El a menţionat că au început obosiţi anul 2016, după un sezon anterior plin de succese, încununat cu câştigarea Turneului Campionilor, după care au urmat accidentări atât ale lui Rojer, cât şi ale sale şi în mai mult de jumătate din meciuri nu au fost la capacitate maximă.

Tecău a afirmat că are o comunicare bună cu Rojer şi doar accidentările i-au împiedicat să aibă rezultate mai bune în acest an.

“Comunicarea a fost bună numai că pe terenul de tenis nu ne-am putut antrena cum am făcut-o până acum şi s-a văzut şi în meciuri. Nu aveam suficiente antrenamente şi suficientă încredere. Dacă nu te antrenezi, e greu să intri în meci şi deodată să execuţi aşa cum îţi doreşti, dacă nu te simţi bine fizic. Am hotărât să lucrăm în continuare la parteneriatul nostru. Consider că dacă vom fi sănătoşi şi când vom fi sănătoşi vom urca din nou în top, vom câştiga turnee de Grand Slam. Am învins toate aceste echipe care sunt în fruntea clasamentului acum şi nu consider că nivelul nostru atunci când suntem sănătoşi a scăzut. Nu văd acum un moment să fac o schimbare. Pe viitor nu se ştie”, a explicat Horia Tecău.

Întrebat cum i s-a părut ceremonia de la Palatul Cotroceni în cadrul căreia au fost premiaţi medaliaţii olimpici, jucătorul de tenis a recunoscut că a fost emoţionat, dar că Jocurile Olimpice şi perioada dinaintea lor au reprezentat o etapă importantă în viaţa sa.

“A fost un eveniment emoţionant. Este a doua oară când sunt prezent la Palatul Cotroceni şi este o distincţie deosebită să primeşti acest premiu din partea domnului preşedinte şi m-a emoţionat acest eveniment. Desigur m-a emoţionat întâlnirea şi cu ceilalţi medaliaţi, cu tot staful de la Rio. Olimpiada a fost şi va rămâne o etapă foarte importantă din viaţa mea, mai ales în acest an, după ce am câştigat medalia de argint şi am avut ocazia să trăiesc această experienţă, nu numai fix câştigarea medaliei, ci tot parcursul nostru din ultimele luni când am pregătit foarte atenţi acel turneu. Iar faptul că suntem premiaţi, răsplătiţi este un moment de mândrie pentru noi, pentru sportul românesc, dar ştiu că e loc de mai mult şi îmi doresc ca domnul preşedinte şi cu toate eforturile posibile să fie mai aproape de sportul românesc”, a mai spus Tecău.

Întrebat dacă a avut probleme cu virusul Zika în perioada petrecută în Brazilia, jucătorul a răspuns: “Cât am stat la Rio, zece zile, nu am auzit o dată cuvântul Zika, nu am văzut un ţânţar. Pur şi simplu cred că a fost un alt motiv al sportivilor care nu şi-au dorit să participe”.

Horia Tecău şi Florin Mergea au câştigat medalia olimpică de argint la Olimpiada de la Rio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.