Portarul echipei Rapid, Horaţiu Moldovan, s-a declarat surprins de atmosfera de la vestiare după meciul de la Craiova, cu FCU, pierdut cu scorul de 0-1. La finalul partidei, în zona vestiarelor au avut loc incidente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Parcă suntem în junglă, în anii 80. Sunt mai mulţi bodyguarzi decât jucători. Am senzaţia că am venit în junglă! Am pierdut, dar asta este, nu s-a terminat  campionatul. Şi noi suntem nervoşi, frustraţi, toată lumea vrea să ne bată, dar să ne bată pe teren, nu la propriu.  Ne doream să îi dăruim o victorie lui Adi Mutu, dar nu am putut. Din păcate toată tactica s-a schimbat atunci când am rămas în zece oameni, şi asta a fost”, a declarat Horaţiu Moldovan.

Echipa FCU Craiova a dispus sâmbătă cu scorul de 1-0, pe teren propriu, de formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a zecea din Superligă

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.