Arbitrul Ovidiu Haţegan, care s-a aflat în izolare la domiciliu după ce a arbitrat la 10 martie meciul Valencia – Atalanta, din Liga Campionilor, a declarat că s-a speriat din cauza unei tuse, dar a făcut testul pentru depistarea coronavirusului şi rezultatul este negativ, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Suntem toţi sănătoşi, slavă Domnului! Dintre toţi, eu am fost singurul care am avut ceva simptome, în sensul că am avut o tuse seacă. Nu ceva grav, în alte condiţii poate nici nu aş fi băgat de seamă. Recunosc, m-am speriat puţin având în vedere şi faptul că soţia este însărcinată. Am făcut testul şi vineri mi-a venit rezultatul, este negativ. Am avut emoţii, abia aşteptam să aflu rezultatul. Mulţumesc tuturor celor care s-au interesat de sănătatea noastră, am primit multe telefoane în această perioadă. Este un moment dificil pentru toată lumea, dar va trece. Trebuie să fim însă atenţi şi să ne protejăm, pe noi şi pe cei apropiaţi nouă! Vom avea timp să facem totul, dar acum trebuie să avem grijă de sănătatea noastră şi nimic mai mult! E tot ce contează! Să fim responsabili şi să respectăm măsurile luate de autorităţi!”, a spus Haţegan.

La meciul din Spania, una dintre ultimele partide disputate înainte de întreruperea competiţiilor din cauza pandemiei Covid-19, Haţegan a fost ajutat de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe la cele două linii, iar Sebastian Colţescu a fost al patrulea oficial. La revenirea în ţară toţi patru au fost nevoiţi să intre în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.