Naţionala de handbal feminin a României a încheiat, duminică, participarea la Turneul Golden League cu încă un eşec, al treilea, de această dată în faţa campioanei europene Norvegia, scor 25-37 (14-15). Peste cinci zile, tricolorele joacă primul meci la Campionatul European, cu Cehia.
La Turneul Golden League, tot duminică, se mai joacă partida Danemarca – Olanda. Rezultatele naţionalei României la Turneul Golden League: 26-41 cu Olanda, 25-35 cu Danemarca şi 25-37 cu Norvegia.
O scurtă pregătire a naţionalei va mai avea loc la Oradea, între 25-27 noiembrie, după care se va pleca spre Debrecen, unde România va juca primele meciuri de la Campionatul European.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Turneul final are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).
Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.
Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
Va fi primul Campionat European fără Cristina Neagu în lot, golgeter all-time al competiţiei (303 goluri), handbalista luând decizia să-şi încheie cariera la reprezentativă după CM2023. De atunci s-au retras mai multe jucătoare de bază din reprezentativă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.