Simona Halep a declarat într-un dialog cu Andi Moisescu la BT Talks, podcastul Băncii Transilvania, că a învăţat enorm din carantina din ultima perioadă şi a avut timp să vadă cu adevărat natura. Ea a menţionat că s-a gândit la retragere, dar consideră că mai poate să joace 2-3 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Halep este de părere că sportivii juniori trebuie lăsaţi să se bucure de joc, pentru a nu ajunge la 20 de ani stresaţi şi saturaţi de tenis. “Junioratul este egal cu zero faţă de ce avem la seniori.  Nu înseamnă nimic un titlu la 13-14 ani. Să lase copilul să se dezvolte, se bucure de joc pentru că ajunge la 20 stresat şi saturat de tenis”.

Simona Halep a vorbit şi despre sportivii pe care i-a admirat de la începutul carierei şi despre cum a schimbat-o colaborarea cu Darren Cahill.

“Mi-a plăcut Justine Henin, a fost idolul meu şi este în continuare. Andrei Pavel, fiind şi constănţean, am crescut cu dorinţa de a-l egala în orice, şi la juniori, şi la seniori. El a câştigat Roland Garros-ul la juniori, şi eu. Pe la 16-17 ani, am fost la meciul lui de dublu şi l-am rugat să îmi dea manşeta, după care am ţinut-o 6-7 ani în thermobag la fiecare meci, cum era ea, murdară şi transpirată. Şi Hagi a fost modelul meu pe seriozitate, pe faptul că atunci când intra în teren nu exista altceva. Şi la Cristian Chivu. Şi pe Nadal îl admir, fiindcă indiferent ce se întâmplă cu punctul pe care-l joacă are aceeaşi atitudine. Dă sută la sută. Joacă fiecare punct ca şi cum ar fi ultimul din viaţa lui, asta o ştiu sigur, mi-a spus-o Darren. Asta am ajuns şi eu să fac, după vreo 3-4 ani de muncă cu Darren. Niciodată nu am intrat pe teren şi am dat meciul că nu îmi pasă, dar intram într-o frustrare foarte mare. Din momentul în care ai lăsat rezultatul să te domine nu mai poţi să faci nimic, te blochezi. De când l-am cunoscut pe Darren am încercat să fac zi de zi “the big picture”, cum zice el. Adică per ansamblu. Dacă te gândeşti că în doi ani vreau să câştig trei titluri e mult mai relaxant şi faci totul cu plăcere”, a spus jucătoarea.

Ea a menţionat că i-a plăcut mereu presiunea şi a adăugat că la Wimbledon s-a surprins pe ea însăşi. “Mie mi-a plăcut stresul, m-am obişnuit cu stresul de copil. La 6 ani plângeam pe teren de ruşine. Tata mă certa nu pentru că pierdeam un meci,pentru că aveam emoţii şi mi-era ruşine. Plângeam că trebuia să intru pe teren, nu pentru că nu voiam, nu voiam să-i dezamăgesc.  Tata de când am început tenisul mi-a spus că sunt cea mai bună şi că nu poate să mă bată nimeni. A crezut sută la sută în mine. M-am surprins un pic la Wimbledon. Serena pe partea cealaltă. M-am surprins că am putut să fiu intangibilă emoţional. Contra ei pe iarbă pur şi simplu nu m-a atins nimic, iar asta m-a surprins. 90 la sută din meciuri se câştigă dinainte. Meciurile care sunt emoţionale, mari, finale de grand slam se câştigă înainte. Eu cu Svitolina am avut trei meciuri în care am pierdut 6-1, 6-1, pentru că mi-era groază să intru în teren cu ea”.

Halep a dezvăluit şi reţeta succesului: “Norocul are o parte mare: oameni potriviţi la momentul potrivit. Fiecare moment şi fiecare persoană care apare în viaţa ta professional te ajută enorm. Eu tot timpul am apreciat oamenii pe care i-am avut şi am luat de la ei tot ce e pozitiv. Norocul în viaţă este cel mai important. Norocul îl ai dar trebuie şi să te ţii de nişte chestii. Dacă eşti responsabil pe ceea ce faci, te dedici sută la sută este imposibil să nu reuşeşti.  Tata nu cred să-şi fi imaginat vreodată cu nu o să ajung în top. Tot timpul am spus că o să investesc în mine. Am ales să investesc în ce poate să mă ajute pe termen lung. Nu mi-am luat nici maşină scumpă, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic că să am bani să investesc în mine. Un antrenor bun şi bănuţii, instinctual este să cumperi ceva, nu, o să ăm duc într-un cantonament, plătesc mai mult dar ştiu că mă ajută pe o perioadă mai lungă”.

Jucătoarea a menţionat că a fost “un fel de persoană izolată”, în special în relaţia cu presa, deoarece crede că laudele care i-ar fi venit ar fi putut să o influenţeze negativ. “Am fost un fel de persoană izolată. Mi-am rugat părinţii şi pe antrenori să-mi atragă atenţia în caz că o iau “pe arătură”. Din fericire nu a fost cazul. Am învăţat enorm din carantina pe care am avut-o de două luni, mi-am dat seama că în ultimii şase ani efectiv am fost în carantină totală şi mi-am dat seama că trebuie să schimb câte ceva în viaţa mea ca să mă dezvolt şi pe partea personală şi pe partea emoţională. Faptul că am stat în carantină şase ani m-a ajutat să ajung numărul unu mondial. Nu pot să mă desprind total, dar am progresat un pic. Am avut disciplina mea, am făcut exerciţiile acasă cât am putut, am tras şi chiulul. Am norocul să stau în pădure şi de la zi la zi înverzeau copaci. Am realizat că pentru prima dată am văzut natura cum se desfăşoară. Nu îţi dai seama de chestiile astea până nu dai piept cu ele. Au fost nişte ani nu grei, nu sacrificaţi, nişte ani în viteză permanent, în viteză foarte mare. Aveam un singur obiectiv, tenisul, nimic altceva”.

Halep a declarat că ea şi-a împins mereu limita, fiind de părere că aceasta nu este una fixă. “Energia mea se duce în jos după Roland-Garros şi Wimbledon, de aceea la US Open nu îmi merge foarte bine”, a mai spus sportiva.

Revenirea în competiţii va fi dificilă, având în vedere felul în care s-au antrenat sportivii în ultima perioadă, consideră Halep. “Poţi să te antreneze un an de zile, zi de zi, dacă nu joci un meci oficial eşti out, e foarte mare diferenţa. Am avut şi o tot am senzaţia că am obosit. M-am gândit şi la retragere, însă simt că mai pot. Încă mai pot mult şi de visat nu mă împiedică nimic să visez. Sunt foarte motivată să merg înainte pentru al treilea grand slam, pentru a vedea cât mai pot să fiu în top 10, pentru că atunci când voi ieşi din top 10 cred că o să trag pe dreapta. Dar mai am, 2-3 ani eu zic că mai pot să joc. Dacă m-aş naşte încă o dată acelaşi lucru l-aş face”, a declarat Simona Halep.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.