Simona Halep a postat în social media un mesaj după meciul pierdut la Miami Open în faţa spaniolei Paula Badosa, în care notează că va simţi întotdeauna că pentru ea a fost o victorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi va fi întotdeauna ca o victorie”, a scris Halep pe Instagram.

Mesajul a strâns în patru ore peste 37.000 de aprecieri.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa (locul 80 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-3, în primul tur la Miami Open. A fost prima partidă jucată de Simona Halep după 569 de zile, românca fiind suspendată, iniţial pentru patru ani, pentru că a fost depistată pozitiv la roxadustat. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat, la 5 martie, reducerea suspendării Simonei Halep de la patru ani la nouă luni. Conform TAS, perioada de suspendare a româncei a expirat la 6 iulie 2023, adică în urmă cu aproximativ opt luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.