Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, duminică seară, că FC Viitorul încearcă să facă imposibilul şi să câştige titlul, apreciind că jucătorii săi sunt pe primul loc în Liga I pe merit, deoarece au fost campioni şi în sezonul regulat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că s-a văzut că există presiune, am avut momente bune, dar în faţa porţii am fost precipitaţi şi am greşit. Suntem fericiţi, mai e o etapă suntem bucuroşi. Mai avem un meci foarte greu cu CFR, nu arătăm fizic foarte bine, jucătorii dau maxim ce pot, mai avem patru-cinci zile să vedem ce putem face. Sper să câştigăm acasă, dacă nu, asta este. Suntem pe merit unde suntem, am fost campioni şi în sezonul regulat, am păstrat această linie, am făcut lucruri extraordinare, vom vedea ce va fi.  Pentru noi e ceva incredibil şi cred că există presiune, se vede în faţa porţii, am ratat ocazii incredibile. Nu ne interesează ce va urma, suntem angrenaţi într-o luptă, încercăm să facem imposibilul, dacă reuşim este foarte bine, dacă nu, asta este", a declarat Hagi la Digisport.

Hagi a afirmat că FC Viitorul nu a putut beneficia de serviciile a doi-trei titulari, iar acest lucru s-a văzut în teren: "Media noastră de vârstă este de 21 şi 4 luni, mai mică decât a celor de la Craiova. Avem merite că suntem aici, Craiova a avut ocaziile ei, noi am avut mai multe, mergem înainte, vom vedea ce s-a întâmplat. Ne-au lipsit patru jucători, avem accidentări, doi-trei titulari ne-au lipsit şi s-a văzut".

Formaţia FC Viitorul a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa CS Universitatea Craiova, în etapa a IX-a a play-off-ului, şi a revenit pe primul loc în Liga I.

Unicul gol al meciului a fost reuşit de Florinel Coman, în minutul 51, cu un şut din interiorul careului.

FC Viitorul are 41 de puncte în clasament, cu două mai multe ca Dinamo, şi trei mai multe ca FCSB, care joacă, luni, în deplasare, cu Astra.

În ultima etapă vor avea loc meciurile Dinamo-Astra, FCSB - CSU Craiova şi FC Viitorul - CFR Cluj, sâmbătă, 13 mai, de la aceeaşi oră, 20.00

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.