Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat înaintea meciului cu FCSB de miercuri seara, că jucătorii săi trebuie să uite partida cu CFR Cluj de la sfârşitul săptămânii trecute, întâlnind acum o echipă foarte bună şi tehnică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gheorghe Hagi a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că după CFR Cluj, Farul va întâlni FCSB şi Universitatea Craiova, precizând că cele trei sunt cele mai bune echipe din România.

“Am avut un meci la Cluj pe care am reuşit să-l câştigăm, acum cu FCSB acasă şi după aceea la Craiova, cu trei echipe care au participat în Europa, să zicem, dintre cele mai bune sau cele mai bune din România. Jucăm acasă, trebuie să ne ridicăm nivelul. Trebuie să uităm meciul de la Cluj, pentru că fiecare meci e diferit, adversarii diferiţi. Întâlnim o echipă foarte, foarte bună, tehnică şi care are ritm şi intensitate”, a transmis Hagi.

El a menţionat că o victorie cu FCSB va aduce jucătorilor constănţeni mai multă încredere.

“Acum eu cred că trebuie să stăm foarte bine jocul fără minge, să îl facem perfect ca după aceea, când avem mingea să ştim să jucăm fotbalul nostru, să facem lucrurile bine şi să încercăm să câştigăm cele trei puncte. Ar fi important pentru noi, pentru că o victorie cu FCSB-ul ne aduce încredere, curaj în lupta noastră care o avem, aceea de a crea o mentalitate, o echipă care are o mentalitate de învingător şi care vrea să câştige fiecare meci”, a mai declarat antrenorul Farului.

El a precizat că singurul absent pentru acest meci este Benzar, încă nerefăcut.

Meciul dintre Farul şi FCSB se va juca cu casa închisă, biletele fiind epuizate în urmă cu câteva zile.

Partida este programată, miercuri, de la ora 22.00, pe stadionul din Ovidiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.