Autorităţile greceşti au închis cel mai mare stadion din ţară pe fondul îngrijorărilor legate de stabilitatea domului de oţel, un simbol arhitectural construit pentru Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stadionul Olimpic, cu o capacitate de 70.000 de locuri, găzduieşte evenimente sportive majore pe tot parcursul anului, precum şi concerte sold-out, cel mai recent fiind cel al trupei Guns N' Roses, în vară.

Oficialii stadionului au declarat vineri că toate activităţile vor fi oprite pe termen nedeterminat, după ce un studiu a constatat că acoperişul stadionului - precum şi cel al singurei piste de ciclism din apropiere - "nu respectă nivelurile legale permise de adecvare statică".

Ambele facilităţi sunt găzduite în Centrul Atletic Olimpic din Atena (OAKA), cel mai mare complex sportiv din Grecia, care se întinde pe 250 de hectare şi care a găzduit Jocurile din 2004, dar care de atunci s-a deteriorat.

Clubul de fotbal Panathinaikos a folosit stadionul pentru meciurile de acasă ale echipei în cupele europene în sezonul 2023-24, jucând luna trecută cu spaniolii de la Villarreal.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.