Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Dinamo Bucureşti, scor 1-0, că formaţia sa a jucat bine până în minutul 60 şi a precizat că jucătorii introduşi în repriza a doua nu au adus niciun plus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Trebuia să câştigăm. Am avut multe ocazii, am jucat bine până în minutul 60. Schimbările nu au adus niciun plus şi am primit gol pe o greşeală colectivă. Când pierzi de maniera asta nu ai cum să nu fii supărat. Trebuia să avem cel puţin 2-0 la pauză. Jucătorii care au intrat au fost nepregătiţi pentru ritmul meciului", a spus Hagi la Digisport.

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FC Viitorul, într-un meci din etapa a treia şi a urcat pe ultima treaptă a podiumului Ligii I.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Costache, în minutul 82, care a plecat din jumătatea proprie la lansarea lui Bumba şi l-a învins pe Buzbuchi cu un şut plasat la colţul scurt de la 8 metri.

Jucătorii care au intrat în repriza a doua la FC Viitorul, în afara portarului Buzbuchi, care  l-a înlocuit pe Tordai, accidentat, au fost Ovidiu Herea şi Florinel Coman.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.