George Foreman, fost campion mondial la categoria grea, este acuzat de două femei de agresiune sexuală. Faptele ar data din anii 1970, când femeile respective erau adolescente, relatează People şi TMZ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Denise S. şi Gwen H. au depus plângeri la un tribunal din Los Angeles.

Foreman, în vârstă de 73 de ani, neagă acuzaţiile.

Cele două femei susţină că l-au întâlnit prima dată pe Foreman când erau copii, părinţii lor fiind asociaţi ai lui Foreman.

Denise, din Los Angeles, l-a acuzat pe Foreman că a avut contact sexual cu ea atunci când ea avea 15 ani, o dată într-o cameră de hotel din San Francisco.

Gwen, din Nevada, susţine că l-a cunoscut pe Foreman când avea nouă ani şi l-a acuzat că a violat-o atunci când ea avea 15, 16 ani. Ea a precizat că Foreman i-a spus că dacă nu se va conforma tatăl ei îşi va pierde jobul de consilier.

Foreman spune că acuzaţiile sunt false şi nefondate.

“În ultimele şase luni, două femei au încercat să obţină milioane de dolari de la mine şi de la familia mea. Nu stârnesc conflicte, dar nici nu fug de ele”, a precizat fostul boxer într-un comunicat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.