Sena este impracticabilă pentru probele de înot în ape deschise programate în acest weekend, din cauza poluării şi a vremii nefavorabile severe din regiunea Île-de-France. Drept urmare, concursul internaţional care era programat sâmbătă, test pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a fost amânat pentru duminică, a anunţat Federaţia Franceză de Nataţie (FFN), potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"După consultări cu autorităţile de sănătate publică şi cu partenerii organizatori ai evenimentului, s-a luat decizia de amânare a cursei feminine, care era programată iniţial pentru 5 august", a anunţat FFN într-un comunicat. "Calitatea apei din Sena rămâne în prezent sub standardele acceptabile pentru protecţia sănătăţii înotătorilor", a adăugat forul.

Iniţial, femeile urmau să concureze sâmbătă, iar bărbaţii duminică. Acum, se va concura succesiv la feminin şi masculin, duminică, de la ora 07:30, respectiv de la ora 11:30, între Pont Alexandre III şi Pont de l'Alma, pe o porţiune de 10 km, folosindu-se acelaşi traseu ca la proba olimpică de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Antrenamentul de vineri dimineaţă a fost deja anulat joi seară din cauza poluării din Sena, cauzată de ploile persistente care se abat de o săptămână asupra capitalei Franţei. Ploile au provocat revărsarea canalizărilor şi au contaminat apa Senei.

Dar organizatorii, şi în special World Aquatics, vor verifica din nou analizele apei înainte de competiţia de duminică.

"Calitatea apei continuă să fie monitorizată îndeaproape. O nouă actualizare pentru mass-media este aşteptată în jurul orei 05:00", a precizat FFN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.