FC Rapid a anunţat, vineri, că a achiziţionat un nou jucător francez, pe Jayson Papeau, de la Warta Poznan. Săptămâna trecută, rapidiştiti au obţinut şi serviciile lui Damien Dussaut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 26 de ani, mijlocaşul Jayson Papeau a semnat cu FC Rapid pentru următoarele două sezoane, şi poate evolua duminică, în meciul cu FCSB.

Cunosc antrenorul echipei pentru că este un jucător istoric. Cunosc şi clubul pentru că, la fel, este unul cu multă istorie în spate şi mă pasionează fotbalul, deci îl ştiam deja, deşi nu i-am urmărit parcursul. Şi mai ştiu că vom termina în primele şase echipe sezonul acesta. Am primit câteva clipuri video cu galerie şi pot spune că suporterii te fac să vrei să joci şi să câştigi”, a declarat francezul la semnarea contractului, potrivit fcrapid.ro.

Jayson Papeau a venit din prima ligă poloneză, unde a jucat în 26 de partide ale sezonului trecut, evoluând şi în etapa de debut a acestei stagiuni, în urmă cu o săptămână, în partida Rakow – Warta (1-0).

Jucător de piciorul drept, francezul joacă de obicei în banda stângă, însă poate evolua şi în spatele vârfului, dar şi pe partea dreaptă, calităţile sale principale fiind tehnica şi forţa, fiind şi un foarte bun pasator.

Papeau este cel de-al optulea transfer al verii pentru FC Rapid, după Paul Iacob, Florin Ştefan, Valentin Costache, Andrei Ciobanu, Codruţ Sandu, Damien Dussaut şi Marko Dugandžić.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.