FR Judo a precizat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că solicită intervenţia premierului Nicolae Ciucă şi vicepremierului Kelemen Hunor, în scandalul finanţării sportului românesc pentru anul 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Forul acuză greşeli administrative flagrante şi alocări financiare aleatorii şi defectuoase.

Adresa trimisă de Cozmin Guşă, preşedintele FR Judo, în atenţia conducerii Guvernului României, spre “remedierea situaţiei grave iscată de alocările financiare arbitrare ale Ministerului Sportului pentru anul competiţional 2023”:

“Domnilor: Nicolae Ciucă, prim-ministru al guvernului României

Hunor Kelemen, viceprim-ministru al guvernului României

Stimate domnule prim-ministru Ciucă,

Stimate domnule viceprim-ministru Kelemen,

Mă adresez dumneavoastră într-o speţă privitoare la finanţarea sportului românesc, reclamându-vă o situaţie administrativă defectuoasă, a cărei gravitate o veţi aprecia, dar a cărei rezolvare v-o solicit.

Demersul Ministerului Sportului de alocare a bugetelor anuale federaţiilor sportive pentru 2023, a fost puternic viciat în acest an, din cauza unor defecţiuni de organizare, respectiv a unor greşeli involuntare sau voite ale conducerii ministerului. În ultimele zile aceste lucruri au fost raportate public sau reclamate în circuitul administrativ al sportului românesc de către reprezentanţii diverselor federaţii ce s-au simţit nedreptăţite. 

În ceea ce priveşte Federaţia Română de Judo, având în 2022 rezultate mai slabe decât în 2021, am acceptat în prima instanţă reducerea drastică a finanţării, considerând-o justificată în baza grilei noastre de evaluare mai slabă. Verificând însă ulterior, am descoperit că raportarea rezultatelor noastre a fost diminuată flagrant printr-o greşeală a funcţionarilor ministerului, aceştia marcând doar 6 medalii pentru judo în 2022, pe când noi am câştigat şi raportat 29 de medalii, drept pentru care ne-am adresat ministrului Eduard Novak pentru remedierea acestei erori, din cauza căreia am pierdut sume importante la alocare (adresa în anexă). Ministrul Novak, deşi au trecut mai multe zile, nu a luat în considerare solicitarea noastră, drept pentru care am discutat pentru lămuriri cu unii dintre membri Comisiei constituită la minister pe 12.01.2023, special pentru alocările financiare către federaţiile sportive (documentul în anexă). 

Surpriza neplăcută pentru noi, şi infamantă pentru activitatea Ministerului Sportului, a fost generată de informaţia conform căreia această Comisie a îndeplinit doar un rol decorativ, întâlnindu-se o singură dată, nereuşind să parcurgă decât o mică parte din cererile de finanţare ale federaţiilor, dar având deja, înaintea analizei, cifrele sumelor alocate completate de către conducerea ministerului, membri Comisiei îndeplinind doar oficiul de a le semna. Dealtfel, în urma acestui simulacru, la nivelul COSR s-a decis retragerea celor 4 membri ai Comisiei ce aparţin entităţii noastre reprezentative la nivel olimpic, din totalul de 9 membri. 

Situaţia vizează deci ansamblul alocărilor financiare pentru federaţiile sportive din România, ce apare ca fiind puternic viciat prin greşelile de înregistrare a palmaresului, respectiv aleatorie, partizană şi incorectă, dacă luăm în considerare felul în care s-au decis sumele pentru finanţarea sporturilor. 

Ca urmare a celor descrise în această adresă, vă solicit stimaţi domni să efectuaţi o operaţiune de verificare şi control la ministerul sporturilor, pentru remedierea situaţiei, n-am fi ajuns la asemenea soluţie în cazul în care ministrul Novak ar fi manifestat o minimă deschidere pentru dialog, spre a remedia greşelile în mod amiabil. 2023 este un an preolimpic, în care federaţiile cu şanse se mobilizează pentru a asigura calificarea sportivilor la Olimpiada de la Paris, iar asemenea greşeli ca cele prezentate aici, dinamitează pur şi simplu eforturile pe care le facem pentru a obţine mari performanţe sportive pentru ţară, sub tricolorul românesc.

Cu stimă,

Cozmin Guşă

Preşedinte FR Judo”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.