Fotbalistul olandez al echipei Hertha Berlin, Jean-Paul Boetius, are cancer la testicule şi va lipsi de pe teren pentru o perioadă nedeterminată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tumora testiculară a fost diagnosticată la un control urologic, iar jucătorul de 28 de ani va fi supus unei intervenţii chirurgicale

"Oricât de tristă este această veste, suntem încrezători că Jean-Paul va reveni la echipa noastră cât mai curând posibil”, a spus directorul sportiv al grupării Hertha, Fredi Bobic.

"El va avea tot sprijinul nostru şi familia de la Hertha îi va fi mereu aproape", a mai spus Bobic.

Boetius este al doilea jucător, în ultimele luni, care va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea unei tumori testiculare. La câteva săptămâni după transferul său de la Ajax Amsterdam la Borussia Dortmund, Sébastien Haller a suferit o intervenţie chirurgicală şi va urma un tratament suplimentar după descoperirea unui cancer testicular malign în timpul unui cantonament de pre-sezon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.