Echipa bucureşteană Rapid a terminat la egalitate sâmbătă, în cantonamentul din Slovenia, scor 2-2, cu formaţia muntenegreană Buducnost Podgorica.
În primul meci cu Gâlcă pe banca tehnică, Rapid a întâlnit la Beltinci, în cantonamentul din Slovenia, formaţia Buducnost Podgorica, din Muntenegru.
Bulatovic a deschis scorul pentru adversari, în minutul 35, iar Rapid a egalat prin fundaşul Blazek, şapte minute mai târziu. Muntenegrenii au preluat conducerea în minutul 45+1, pe contraatac, printr-un gol al aceluiaşi Bulatovic.
La pauză, Costel Gâlcă a schimbat întreaga echipă, iar golul a venit în minutul 55, de la kosovarul Drilon Hazrollaj. Amicalul s-a terminat la egalitate, 2-2. Următorul meci de pregătire pentru Rapid este cu Vardar Skopje, marţi, 24 iunie.
În prima repriză Gâlcă a aliniat următorul unsprezece: Aioani - Onea, D. Ciobotariu, Blazek, Micovschi - Gabriel Gheorghe, Hromada, Christensen - Dobre, Burmaz, R. Pop.
În partea a doua, tehnicianul Rapidului a folosit garnitura Stolz - Manea, Paşcanu, Bădescu, Braun - Gojkovic, K. Keita - Drillon, El Sawy, Petrila – Koljic.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.