Autorităţile israeliene au prelungit miercuri detenţia unei jucătoare din echipa naţională feminină de fotbal a Palestinei, arestată după ce a fost chemată pentru un interogatoriu la Ierusalim, potrivit unor oficiali palestinieni. Federaţia Palestiniană de Fotbal a declarat că Rand Halawani, în vârstă de 20 de ani, a fost arestată marţi după ce a fost chemată la o secţie de poliţie din Ierusalim. Potrivit guvernoratului palestinian din Ierusalim, un tribunal israelian i-a prelungit detenţia până vineri.
Armata israeliană le-a arestat marţi şi pe Natalie Abou Diya, fostă jucătoare a echipei naţionale palestiniene şi studentă la Universitatea din Birzeit, precum şi pe alte trei tinere palestiniene din Cisiordania ocupată. Armata a precizat într-un comunicat că cele patru femei sunt suspectate că ar fi „promovat activităţi teroriste” şi ar fi participat la „alte activităţi legate de terorism”.
Un episcop denunţă detenţia palestinienilor „fără acuzaţii şi fără proces”
Universitatea din Birzeit a denunţat, la rândul său, arestările care, în opinia sa, se înscriu „în cadrul politicilor sistematice ale ocupaţiei (Israel, n.r.) îndreptate împotriva învăţământului palestinian şi a dreptului studenţilor de a-şi continua parcursul academic”. Episcopul Bisericii Evanghelice Luterane din Iordania şi Ţara Sfântă, Imad Haddad, a cerut eliberarea Nataliei Abou Diya, enoriaşă a unei biserici din Beit Jala, în Cisiordania ocupată, afirmând într-un comunicat că este „extrem de îngrijorat” de arestarea acesteia şi denunţând detenţia palestinienilor „fără acuzaţii şi fără proces”.
Potrivit principalei asociaţii palestiniene pentru apărarea drepturilor deţinuţilor, Clubul Prizonierilor, 89 de palestiniene se află în prezent în spatele gratiilor israeliene, dintre care trei minore, trei femei însărcinate şi două bolnave de cancer. „Majoritatea dintre ele sunt deţinute în închisoarea Damon”, lângă Haifa, în nordul Israelului, indică organizaţia, care denunţă „condiţii dificile de detenţie”, menţionând „percheziţii umilitoare” sau lipsa hranei. Clubul Prizonierilor a anunţat la sfârşitul lunii mai că Israelul deţine peste 9.400 de palestinieni – printre care şi cetăţeni israelieni de origine palestiniană.




























