Fundaşul brazilian Filipe Luis a anunţat joi că se retrage din activitatea de fotbalist la vârsta de 38 de ani, după două decenii petrecute între Europa şi campionatul brazilian, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost o decizie foarte dificilă", a declarat fundaşul stânga într-o înregistrare video difuzată de clubul său, Flamengo. "Cei care mă cunosc ştiu că le-am spus mereu prietenilor şi familiei mele că vreau să joc până la 45 de ani, dar, din păcate, acest lucru nu va fi posibil".

Sezonul fostului internaţional a fost presărat cu accidentări şi probleme fizice, ceea ce i-a redus timpul de joc. "Întotdeauna mi-am promis că voi lua decizia de a mă opri dacă nu voi mai fi capabil să joc la acelaşi nivel şi să mă simt bine", a mai spus el.

Format în Brazilia, fotbalistul a jucat timp de 14 sezoane în Europa, în principal la Atlético Madrid, unde a evoluat între 2010 şi 2014 şi din nou între 2015 şi 2019, cucerind un titlu de campion al Spaniei (2013-14), două titluri în Liga Europa (2012 şi 2018), o Cupă a Spaniei (2013) şi trei Supercupe ale Europei (2010, 2012 şi 2018).

Revenit în ţara sa natală în 2019, Filipe Luis a câştigat două titluri de campion al Braziliei (2019, 2020) şi două Copa Libertadores (2019, 2022) cu Flamengo.

El a debutat la echipa naţională în octombrie 2009, împotriva Venezuelei, şi a ajuns să joace 44 de meciuri pentru Brazilia, marcând două goluri. A jucat în Rusia la Cupa Mondială din 2018 (eliminare în sferturile de finală) şi a participat la performanţa de a câştiga Copa America 2019.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.