Antrenroul dinamovist Florin Bratu, fost selecţioner al naţionalei under 18, a declarat că reprezentativa under 19 a pierdut calificarea la CE 2018 din cauza faptului că jucătorii nu au format o echipă care să lupte până la capăt, nu pentru că Olimpiu Moruţan şi-a scos tricoul şi a fost eliminat după ce a marcat golul de 1-0.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"N-au maturitatea necesară. Era o bucurie foarte mare pentru Moruţan că a marcat golul, nu şi-a dat seama, am văzut şi la nivel mai mare că se întâmplă astfel de lucruri, la echipe de seniori mult mai importante. Nu cred că aceasta a fost problema numărul 1, pentru că echipa naţională a avut după acel gol 15 minute în care trebuia să apere cel puţin un egal şi nu a reuşit. Aici e problema, aici ar fi discutat, de ce nu a reuşit acest lucru. Am văzut o echipă prăbuşită, o echipă nefericită imediat după golul de 1-1 sau 2-1, cred că mai erau 3-4 minute de jucat şi toţi erau pe jos. Trebuie să învăţăm să luptăm până la capăt. Cred că Ucraina ne-a dat o lecţie despre ce înseamnă o echipă. organizată, o echipă compactă şi o echipă care luptă până la capăt. Eu nu am văzut la ucraineni un jucător ca Moruţan, ca Măţan, ca Screciu sau ca Dragomir, cu calitatea individuală pe care o avem noi. Dar am văzut o echipă în adevăratul sens al cuvântului şi cred eu că asta a făcut diferenţa aseară", a spus Bratu, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul a afirmat că naţionala "mică" nu avea voie să piardă meciul după ce a condus cu 1-0 în mintul 75, chiar cu un jucător mai puţin pe teren.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"N-am înţeles nimic din ultimele 20 de minute ale meciului, chiar dacă echipa noastră a jucat în 10 oameni mă aşteptam la o altă reacţie, pentru că ei au mai trecut printr-o astfel de situaţie, în urmă cu doi ani, când au pierdut o calificare în ultima secundă, împotriva Slovaciei, dacă nu mă înşel, în Ungaria. În plus de asta, au avut ca reper  Ucrainei, în urmă cu câteva zile, împotriva Serbiei şi practic a fost aceeaşi partitură. Trebuia să stea mai mult în gardă. Mi s-a părut la acest turneu că echipa noastră naţională de U19 a arătat un fotbal plăcut, dar parcă s-a bazat prea mult pe Măţan şi Moruţan. Ieri, din păcate nu au funcţionat aşa cum trebuia şi au apărut problemele. E păcat pentru că e o generaţie bună, cu siguranţă vom vedea jucători în viitorul apropiat la echipele naţionale sau la echipele de top din Europa, dar care din nou au eşuat", a adăugat el.

Bratu mai spune că dinamovistul Robert Moldoveanu, component al lotului U19, a fost foarte afectat după meciul de la Ploieşti: "Am vorbit cu Robert Moldoveanu, era afectat, normal. O să-l arunc în zăpadă puţin, acum, ca să-şi revină."

Florin Bratu a felicitat echipa naţionlă de seniori şi pe antrenorul Cosmin Contra pentru succesul înregistrat în partidele amicale cu Israel (2-1) şi Suedia (1-0).

"O evoluţie din punct de vedere al atitudinii, atunci când câştigi două meciuri importante cu adversari grei, trebuie felicitaţi jucători echipei naţionale. Au o dezinvoltură mai mare acum, reuşim să înscriem goluri. Felicitări şi lui Cosmin Contra, pentru că, iată, transmite din energia lui pe care o emană de pe margine. Sperăm că pe viitor se va cristaliza o echipă naţională, cu cei care sunt acum, cu cei care vor apărea, pentru că avem nevoie în perioada aceasta de rezultate", a spus el. 

 Naţionala "under 19" a României a ratat calificarea la Campionatul European, după ce a fost învinsă, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-1, de echipa similară a Ucrainei, în ultimul meci din grupa 4 a Turului de Elită. România a încheiat jocul cu doi fotbalişti mai puţin.

Tricolorii au deschis scorul prin Olimpiu Moruţan, în minutul 76. Jucătorul român a fost eliminat imediat după marcarea golului, el primind al doilea cartonaş galben.

Pentru Ucraina au înscris Safronov ’84 şi Bondar ‘90+2. În minutul 90+5, din echipa României a fost eliminat şi Robert Neciu, tot pentru cumul de cartonaşe.

Reprezentativa de seniori a României a învins, marţi seară, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Suediei, calificată la Cupa Mondială, într-un meci amical disputat la Craiova. Golul a fost marcat de Dorin Rotariu, în minutul 57, cu un şut din careu, la colţul lung.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.