Preşedintele Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Dominguez, a anunţat că manşa retur a finalei Copei Libertadores a fost amânată pentru o dată care va fi anunţată ulterior. Meciul River Plate - Boca Juniors de la Buenos Aires fusese iniţial amânat de sâmbătă pentru duminică, după ce autocarul oaspeţilor a fost atacat cu pietre, în drumul spre Stadionul El Monumental.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Boca Juniors a cerut ca meciul să nu se dispute duminică şi a avut câştig de cauză. 

"Vrem ca jucătorii să intre pe teren fără nicio scuză. Avem rapoartele medicale (n.r. - cu privire la jucătorii răniţi în atac) şi acestea nu garantează o situaţie egală", a declarat Dominguez.

Conducerile celor două cluburi vor fi consultate înainte de a fi stabilită data manşei retur. În tur, pe terenul formaţiei Boca, scorul a fost egal, 2-2.

Manşa secundă a finalei Copa Libertadores, dintre River Plate şi Boca Juniors, care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă seară, pe stadionul Monumental din Buenos Aires, a fost amânată pentru duminică, din cauza incidentelor.

Decizia de amânare a venit după ce, în drum spre stadion, autocarul echipei Boca Juniors a fost atacat cu pietre şi cu gaze lacrimogene. Unii jucători au fost răniţi de geamurile sparte sau afectaţi de gazul inhalat. De asemenea, în afara stadionului au avut loc şi confruntări între suporteri şi forţele de ordine.

După ce iniţial Conmebol a amânat partida o oră, de la ora locală 17.00 la 18.00, iar apoi pentru ora 19.15, ulterior a decis că meciul nu se poate juca sâmbătă, astfel că l-a amânat pentru duminică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.