Elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de 1.000 de puncte de la Paris, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-4, pe italianul Fabio Fognini, locul 14 ATP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federer, care în turul anterior a beneficiat de retragerea canadianului Milos Raonic, s-a impus după un meci care a durat 73 de minute, urmând a-l întâlni în faza următoare pe japonezul Kei Nishikori, locul 11 ATP.

Fostul lider ATP a declarat după meci că nu a venit la Paris să câştige turneul. Întrebat de reporterul L'Equipe dacă se gândeşte la revenirea pe locul I ATP, Federer a răspuns: "Nu, nici nu ştiu dacă mai pot să-l obţin, nu cunosc situaţia. Nu am venit aici ca să câştig turneul de la Paris. Obiectivul meu e Londra (n.r. - Turneul Campionilor). Dacă pot să fac bine la Paris şi să-l bat pe Djokovici, bine, dar nu sunt acolo... Încerc să joc turneul fără presiune, să văd ce se întâmplă, fără prea multe aşteptări. Îmi face plăcere să pot juca un turneu ca acesta, după ce am câştigat alt turneu. Vreau doar să fac bine. Dacă va merge bine, super, dacă nu va merge bine, am încercat."

Federer a câştigat duminică turneul de la Basel, după ce l-a întrecut în finală pe Marius Copil.

La Paris, sârbul Novak Djokovici, locul 2 ATP, care de luni va fi noul lider al ierarhiei, în locul spaniolului Rafeal Nadal, s-a calificat şi el, fără probleme, în sferturi, după 6-1, 6-1, cu Damir-Dzumhur din Bosnia-Herţegovina, locul 52 ATP.

Djokovici va evolua în sferturi cu croatul Marin Cilici, locul 7 ATP, şi, dacă va trece de el, ar putea juca împotriva lui Federer, în semifinale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.