Ana Bogdan, locul 90 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, de Ekaterina Alexandrova, numărul 28 mondial, în a treia confruntare a întâlnirii de Fed Cup de la Cluj-Napoca, astfel că România este condusă cu 2-1 de Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandrova s-a impus cu scorul de 7-5, 3-6, 7-5, în două ore şi 25 de minute.

În primele două confruntări, care au avut loc vineri, Gabriela Ruse, locul 166 WTA, a fost învinsă de Ekaterina Alexandrova, scor 6-1, 6-4, după o oră şi patru minute, şi Ana Bogdan a învins-o pe Veronika Kudermetova, locul 38 WTA, scor 6-3, 6-7 (5), 6-1, după două ore şi 13 minute de joc.

Sâmbătă mai sunt programate meciurile Gabriela Ruse – Veronika Kudermetova şi Irina Maria Bara/Raluca Olaru – Anna Blinkova/Anna Kalinskaya.

Întâlnirea România – Rusia contează pentru calificarea la Finalele Fed Cup by BNP Paribas de la Budapesta, din 14-19 aprilie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.