FCSB a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că noul antrenor al echipei este Mihai Teja, deşi tehnicianul a fost prezentat de Gigi Becali încă de la finalul anului trecut

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"FCSB anunţă că noul antrenor al echipei noastre este Mihai Teja, care a încetat relaţiile contractuale cu fostul său club pe data de 3 ianuarie. Detaliile legate de componenţa staff-ului tehnic vor fi oferite chiar de către tehnicianul în vârstă de 40 de ani, într-o conferinţă de presă la care va participa miercuri dimineaţă, începând cu 10:45, la Baza Sportivă FCSB.Clubul nostru îi urează să aibă parte de cât mai multe succese la conducerea echipei!", a notat FCSB.

Mihai Teja s-a născut pe 22 septembrie 1978, în Bucureşti şi a fost junior al FCSB, într-o grupă condusă de Petre Mihai, care îl avea în componenţă, printre alţii, pe Marian Aliuţă. A renunţat prematur la fotbal, însă a rămas în domeniu, absolvind Şcoala de Preparatori Fizici de la Coverciano. A început activitatea la Dinamo, acolo unde a colaborat pentru prima dată cu Mircea Rednic, iar în vara lui 2007 a ajuns la FCSB, în staff-ul lui Gheorghe Hagi, ca antrenor secund. A rămas în Ghencea până în vara lui 2010, având, în mandatele lui Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuş, Dorinel Munteanu, Cristiano Bergodi sau Mihai Stoichiţă, rolul de antrenor secund. A reluat colaborarea cu Mircea Rednic, alături de care a antrenat Astra, Petrolul sau Standard Liege, precum si cea cu Daniel Isăilă, al cărui secund a fost la Astra. În octombrie 2013 a devenit principal pentru prima dată, la Universitatea Cluj, pe care a pregătit-o aproape un an de zile. A urmat apoi echipa naţională de tineret, pe care a pregătit-o doar un meci, fiind convins să semneze, la începutul lui 2015, cu Dinamo, la care a fost antrenor principal doar două luni. Au urmat noi mandate la Universitatea Cluj şi Pandurii Târgu-Jiu, o nouă colaborare cu Mircea Rednic la Mouscron, în Belgia, pentru ca în vara lui 2018 să o preia pe Gaz Metan Mediaş, echipă aflată în insolvenţă, dar pe care a urcat-o pe loc de play-off până la finalul anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.