Clubul Farul Constanţa a anunţat, miercuri, că a luat decizia ca toţi angajaţii săi să intre în şomaj tehnic şi că întreaga documentaţie necesară a fost depusă la autorităţile competente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am luat decizia ca toţi angajaţii clubului să intre în şomaj tehnic şi toată lumea a înţeles situaţia, pentru că este singura soluţie viabilă, ţinând cont de ceea ce se întâmplă. Respectăm toate indicaţiile autorităţilor şi ne pregătim pentru momentul când va putea fi reluată activitatea. Nu ştim când va fi posibil acest lucru, aşteptăm să vedem ce se va stabili. Până atunci, jucătorii se pregătesc individual, ţin legătura online cu antrenorii şi preparatorul fizic. Ne dorim ca această pauză forţată să se încheie cât mai repede, dar este foarte important să trecem cu bine de această perioadă dificilă pentru toată lumea. De aceea, trebuie să respectăm regulile stabilite de autorităţi, să stăm acasă şi să sperăm că ne vom revedea cât mai curând pe stadion, în condiţii de siguranţă”, a declarat managerul Tiberiu Curt.

În ultima perioadă, jucătorii echipei Farul s-au pregătit individual la domiciliu, după programul stabilit de conducerea tehnică. FC Farul a menţionat că, pentru a se menţine într-o condiţie fizică bună, fotbaliştii se antrenează cu ajutorul preparatorului fizic al clubului în cadrul unor şedinţe de pregătire transmise online.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.