FC Dinamo a confirmat, miercuri, 19 cazuri de infectare cu noul coronavirus din cadrul clubului, dintre care 18 jucători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"FC Dinamo Bucureşti a anunţat în această dimineaţă Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) că încă şapte jucători au fost confirmaţi pozitiv la testul Real Time PCR pentru diagnosticarea Covid-19.

<În urma retestării după perioada de izolare au fost depistaţi pozitiv încă şapte jucători din cadrul lotului>, a declarat medicul echipei noastre, Liviu Bătineanu, pentru site-ul oficial al clubului.

Numărul dinamoviştilor confirmaţi pozitiv în ultima săptămână a ajuns la 19, 18 jucători şi un membru al staff-ului medical al echipei", informează fcdinamo.ro.

Gsp.ro a scris, miercuri, că numărul de cazuri pozitive cu noul coronavirus din lotul şi staff-ul echipei Dinamo a ajuns la 21, dintre care 18 jucători.

La ultimul test, efectuat marţi, au fost înregistrate şapte cazuri pozitive, toţi jucători: Ionuţ Şerban, Marco Ehamnn, Andreas Mihaiu, Valentin Borcea, Mihai Neicuţescu, Daniel Popa şi Robert Moldoveanu. 

La 16 iulie, au fost înregistrate primele şase cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 la Dinamo, Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Ştefan Fara, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr.

De atunci, au mai fost testaţi pozitiv Andrei Sin, Diego Fabbrini, Aleksander Mitrovici, Dan Tălmaciu, Mattia Montini şi trei persoane din staff-ul tehnic şi cel administrativ, potrivit gsp.ro.

Dinamo, care ocupă locul 7 în play-out, penultimul, mai are de jucat şapte meciuri din acest sezon. Clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a mai avut un caz pozitiv, înaintea reluării sezonului, la 12 iunie, motiv pentru care au fost amânate două meciuri ale "alb-roşilor, cu Chindia Târgovişte şi FC Hermannstadt.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.