Fanii echipei Leicester City vin în număr din ce în ce mai mare la Stadionul King Power, unde depun flori şi aprind lumânări, după prăbuşirea elicopterului patronului clubului, informează presa engleză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vichai Srivaddhanaprabha, patronul thailandez al clubului Leicester, era o persoană îndrăgită de suporterii echipei. Acesta a luat clubul din liga a doua, în august 2010, şi l-a dus către titlul de campioană a Angliei în sezonul 2015/2016. În plus, omul de afaceri obişnuia să le ofere gratuit fanilor bere, cremvurşti şi gogoşi la meciuri.

Cinci persoane s-ar fi aflat la bordul elicopterului prăbuşit lângă King Power Stadium, între care patronul clubului Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha, şi fiica sa, informează agenţia Reuters, citând surse apropiate grupării engleze.

În aparatul AgustaWestland AW169 se mai aflau doi piloţi şi o a cincea persoană, necunoscută deocamdată. Nu există informaţii privind eventuali supravieţuitori ai accidentului.

Sâmbătă seară, elicopterul a părăsit arena în jurul orei 20.30, după meciul Leicester - West Ham United, scor 1-1, din Premier League. Aparatul de zbor s-a ridicat chiar de pe terenul Stadionului King Power, dar s-a prăbuşit după scurt timp, într-o parcare situată la aproximativ 200 de metri de arenă şi a luat foc.

Nici clubul Leicester, nici autorităţile britanice nu au oferit informaţii despre situaţia persoanelor aflate la bordul elicopterului.

Vichai Srivaddhanaprabha are 60 de ani şi este tatăl a patru copii. El şi-a început afacerile în 1989 şi a făcut avere în Thailanda din activităţi de tip duty-free. Averea lui este estimată la peste patru miliarde de euro, fiind al cincilea cel mai bogat om din Thailanda.

El mai deţine clubul belgian de liga a doua OH Leuven.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.