Echipa naţională U21 a Italiei a învins duminică, la Cluj, scor 3-2, echipa naţională U21 a Elveţiei, într-un meci contând pentru grupa D a Campionatului European U21 din România şi Georgia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Italia a avut reacţie după înfrângerea „cu cântec” din meciul cu Franţa şi a început în forţă partida cu Elveţia de pe Cluj Arena. Căpitanul Lorenzo Pirola a deschis scorul în minutul 6, iar după numai cinci minute Wilfried Gnonto a pus pe tabelă şi al doilea gol. La pauză italienii au intrat cu 3-0, după ce Fabiano Parisi a marcat şi el, în minutul 45+4.

Imediat după reluarea partidei, elveţienii au înscris prin Kastriot Imeri, care a redus din diferenţă în minutul 47. Zeki Amdouni le-a dat speranţe elveţienilor într-o revenire spectaculoasă cu golul din minutul 52, însă echipa antrenată de Patrick Rahmen nu a mai avut forţa de dezechilibra apărarea Italiei, care s-a impus cu 3-2.

În grupa D urmează meciul dintre Franţa şi Norvegia, dar până atunci, Italia este pe poziţia a două, cu trei puncte, la egalitate cu Elveţia, de pe locul trei, şi cu Franţa – lider al grupei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.