Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Franţei, scor 2-1 (0-0), în primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au marcat: Giroud '58, Payet '89 / Stancu '68 (p).

România a început bine partida de pe Stade de France şi a avut o uriaşă ocazie de a marca imediat după start. Stanciu a executat un corner în mintul 4, mingea fost deviată de alt român până la Stancu, care, de la 2-3 metri, a şutat în portarul Lloris, apoi francezii au respins din nou în corner. La a doua lovitură de la colţ, de pe partea dreaptă de această dată, Andone a trimis mingea cu capul peste poartă.

Fără să pună presiune, Franţa a trecut uşor-uşor la conducerea jocului, însă ocaziile gazdelor au apărut în urma unor greşeli ale românilor. În minutul 11, Giroud a trimis cu capul balonul pe lângă poartă. Trei minute mai târziu Griezmann a profitat de o nesincronizare a fundaşilor centrali români în careu şi a şutat balonul din apropierea porţii în bara laterală stânga.

Oaspeţii au contat din ce în ce mai puţin în atac, permiţându-le francezilor să domine fără a pune în pericol poarta română. Totuşi, în minutul 36, Payet a pătruns pe partea stângă a defensivei noaste, într-o zonă părăsită de Raţ şi a centrat către Griezmann, iar jucătorul lui Atletico Madrid a şutat din poziţie centrală, de la zece metri, pe lângă poarta lui Tătăruşanu. În prelungirile primei reprize, francezii au mai avut o ocazie după un corner executat de Payet, mingea fiind lovită cu capul de Giroud şi trecând peste poartă.

Repriza a doua a început tot cu România în atac. În minutul 48, Stanciu a primit a minge de la Săpunaru în colţul careului, stelistul a centrat către Stancu, iar acesta, desprins de pe linia fundaşilor francezi, a preluat balonul pe piept şi a şutat puţin pe lângă poartă.

Fracezii au reacţionat şi au pus presiune câteva minute. Combinaţiile Payet-Giroud au clătinat defensiva română. Întâi, în minutul 52, cand atacantul lui Arsenal a şutat pe centru, iar Tătăruşanu a apărat. Payet a intrat în viteză în careul român şi a centrat în spate la Pogba, care a tras şi el în Tătăruşanu (57).

Din nefericire, în minutul următor, portarul Fiorentinei a ieşit greşit la o centrare a lui Payet, iar Giroud a marcat cu capul.

În minutul 61, Iordănescu l-a schimbat pe Andone cu Alibec. Trei minute mai târziu, atacantul Astrei a incomodat un adversar, mingea s-a îndreptat către Stanciu care a fost faultat în careu de Evra. Penaltiul a fost transformat cu siguranţă de Stancu.

Franţa nu a mai arătat forţă şi meciul se îndrepta către o remiză, când Payet a reuşit un şut de excepţie din marginea carelului, lateral dreapta, mingea ajungând în vinclul porţii lui Tătăruşanu. Astfel, gazdele turneului final au obţinut victoria, cu scorul 2-1.

Cartonaşe galbene: Chiricheş '32, Raţ '45, Popa '78 / Giroud '68

Meciul a fost arbitrat de Viktor Kassai, ajutat la cele două linii de Gyory Rin şi Vencel Toth şid e asistenţi adiţionali Tamas Bognar şi Adam Farkas.

Rezervă a fost Bjorn Kuipers (Olanda), iar rezervă pentru asistenţi Sander van Roekel.

La meci au asistat aproximativ 80.000 de spectatori, dintre care circa 20.000 de fani români.

Sâmbătă, de la ora 16.00, este programat meciul al doilea al Grupei A, Elveţia - Albania.

România va evolua în etapa a doua a grupei, miercuri, de la ora 19.00, cu Elveţia.

LIVE DESFĂŞURAREA MECIULUI

UPDATE 23:53 - Final de meci. Franţa câştigă cu 2-1

UPDATE 11:51 - România este condusă de Franţa, scor 2-1; Payet a marcat în minutul 89

Reprezentativa României este condusă de selecţionata Franţei, scor 2-1, pe Stade de France, după ce Dmitri Payet a marcat în minutul 89.

UPDATE 23: 25 - România a egalat Franţa, scor 1-1; Stancu a marcat din penalti

Reprezentativa României se află la egalitate, scor 1-1, cu selecţionata Franţei, după ce Bogdan Stancu a marcat din penalti în minutul 65.

Stancu a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Evra asupra lui Stanciu.

UPDATE 23:16 - Franţa deschide scorul în minutul 58

Reprezentativa României este condusă de selecţionata Franţei cu scorul de 1-0, după ce Olivier Giroud a marcat primul gol al Campionatului European.

Giroud a înscris în minutul 58, după o pasă de la Payet. 

UPDATE 23:05 - A început repriza a doua

UPDATE 22:48 - Pauză pe Stade de France. Franţa - România 0-0 la finalul primei reprize

Reprezentativele României şi Franţei se află la egalitate, scor 0-0, după 45 de minute disputate din meciul contând pentru grupa A a Campionatului European.

România a avut o ocazie importantă în minutul 3, când Bogdan Stancu a şutat în portarul Lloris din 3 metri.

Vlad Chiricheş şi Răzvan Raţ au primit câte un cartonaş galben.

UPDATE 22:35 - Vlad Chiricheş a primit primul cartonaş galben al Euro-2016

Fundaşul Vlad Chiricheş a primit un cartonaş galben în mintul 32 al meciului României cu Franţa, acesta fiind primul avertisment acordat la actuala ediţie a Euro-2016.

Căpitanul naţionalei României a fost avertizat pentru un fault asupra lui Olivier Giroud.

UPDATE 22:00 - A început meciul dintre Franţa şi România

Franţa - România, meciul de deschidere al Campionatului European, a început, vineri, pe Stade de France, la partidă asistând şi preşedintele francez Francois Hollande, dar şi premierul Dacian Cioloş.

UPDATE 20:50 - Echipele de start:

Franţa: Lloris - Evra, Koscielny, Rami, Sagna - Matuidi, Kante, Pogba - Payet, Giroud, Griezmann. Antrenor: Didier Deschamps.

România: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Pintili, Hoban - Popa, Stanciu, Stancu - Andone. Antrenor: Anghel Iordănescu.

Meciul va fi arbitrat de Viktor Kassai.

UPDATE 20:40 - Naţionala României a sosit la Stade de France

Naţionala României, pregătită de Anghel Iordănescu, a sosit la Stade de France pentru meciul cu reprezentativa Franţei, cu aproximativ două ore înainte de începerea jocului din deschiderea Campionatului European.

După sosirea la arenă, delegaţia României a inspectat starea terenului. Jucătorii români au fost aplaudaţi de public.

La scurt timp după naţionala României, la stadion a sosit şi naţionala Franţei.

România este pentru prima dată în istorie participantă la un meci de deschidere al unei competiţii majore de fotbal, Cupa Mondială sau Campionat European.

La meci vor fi prezenţi şi premierul României, Dacian Cioloş, alături de preşedintele francez François Hollande şi premierul Manuel Valls.

Ceremonia de deschidere a turneului final al Campionatului European de fotbal este programată de la ora 21.15, pe Stade de France din Saint-Denis, înaintea partidei Franţa - România, tema festivităţii fiind Bienvenue en France!.

România se află în grupa A la turneul final al Campionatului European, alături de echipele Franţei, Elveţiei şi Albaniei.

Elveţia şi România se vor întâlni la 15 iunie, de la ora 19.00, pe stadionul Parc des Princes din Paris, în etapa a doua a grupei A a Campionatului European.

Tricolorii vor juca împotriva Albaniei, la 19 iunie, de la ora 22.00, la Lyon, în ultimul meci al grupei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.