Emre Belözoglu a preluat conducerea tehnică a echipei Fenerbahçe

Emre Belözoglu a preluat conducerea tehnică a echipei Fenerbahçe
FOTO: Facebook Fenerbahce

Fost jucător profesionist timp de 24 de ani, Emre Belözoglu se întoarce la primul club pe care l-a antrenat după ce s-a retras din activitatea competiţională. El va debuta în noul mandat pe banca tehnică a echipei Fenerbahçe miercuri seara, la meciul cu Liverpool, din Liga Campionilor.

În 2021, clubul l-a chemat să preia conducerea echipei în urma plecării lui Erol Bulut. Fostul internaţional turc a dus atunci echipa până la finalul sezonului (7 victorii, 2 egaluri şi o înfrângere), înainte ca clubul să decidă să-l numească pe Vitor Pereira pentru sezonul următor.

Este vorba despre a cincea schimbare de antrenor la Fenerbahçe în 2026. Belözoglu îi va urma în funcţie olandezului Dirk Kuyt, care a ajuns la clubul din Istanbul la 28 octombrie în calitate de antrenor interimar după demisia lui Ismail Kartal, în urma înfrângerii din derbiul cu Galatasaray (1-2).

Pentru cel care a disputat 227 de meciuri în tricoul lui Fenerbahçe în calitate de jucător, obiectivul principal va fi readucerea clubului pe calea victoriei. În ultimele cinci partide, echipa turcă s-a impus o singură dată, în 17 octombrie, împotriva lui Alanyaspor (3-0).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră