Handbalista Eliza Buceschi, cea mai bună jucătoare a meciului câştigat de România cu Danemarca, la turneul preolimpic de la Aarhus, spune că a fost o victorie muncită şi meritată şi se bucură că a reuşit să ajute echipa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”A fost un meci minunat. O victorie muncită şi meritată. Mă bucur că am reuşit să ajut echipa. Mă bucur că am intrat bine în joc după o săptămână dificilă pentru mine şi că am reuşit să fiu în teren alături de colegele mele minunate. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere şi încredere. Suntem toţi ca unul, orice ar fi, pentru România. Hai România!”, a scris Eliza Buceschi, vineri seară, într-un mesaj postat pe Facebook.

Ea a evoluat în meciul cu Danemarca fără a fi refăcută după o entorsă suferită la glezna dreaptă. Chiar şi în aceste condiţii, Eliza Buceschi a marcat 11 goluri, fiind principala marcatoare şi a fost declarată jucătoarea meciului.

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri seară, reprezentativa Danemarcei, cu scorul de 32-25 (19-13), în primul meci al tricolorelor de la turneul preolimpic 2, găzduit de Aarhus.

Tot vineri, în primul meci din cadrul turneului, Muntenegru a învins Uruguay, cu scorul de 34-19 (15-10), astfel că după prima zi, Muntenegru şi România au câte 2 puncte, iar învinsele sunt cu 0 puncte în clasament.

Sâmbătă sunt programate partidele România-Uruguay (ora 18.45) şi Danemarca-Muntenegru (21.00), iar duminică, în ultima zi a turneului, cele dintre Muntenegru-România (18.30) şi Danemarca-Uruguay (21.00).

În celelalte două turnee preolimpice au fost repartizate Franţa, Olanda, Japonia, Tunisia (la Metz), respectiv Polonia, Rusia, Suedia, Mexic (Astrakhan), meciurile fiind programate tot între 18-20 martie.

Primele două clasate la fiecare turneu vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. Şase echipe sunt deja calificate la JO din această vară: Brazilia, Spania, Norvegia, Angola, Argentina şi Coreea de Sud.

Echipa de handbal feminin a României a participat doar de trei ori la Jocurile Olimpice: prima dată la ediţia din 1976, când a obţinut şi cea mai bună clasare – locul 4, iar apoi la ediţiile din 2000 şi 2008, când a încheiat pe aceeaşi poziţie, 7.

La ultima participare, în 2008, naţionala României a fost condusă de antrenorii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi, iar din lotul de atunci se mai regăsesc în echipa care luptă acum pentru calificarea la JO patru jucătoare: Florina Chintoan, Aurelia Brădeanu, Valentin Elisei Ardean şi Cristina Neagu.

În 2008, România a obţinut calificarea la JO tot în urma participării la un turneu preolimpic, găzduit de Bucureşti, şi câştigat de tricolore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.