Tehnicianul Dan Alexa a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că va rămâne la Dunărea Călăraşi, deşi a avut o ofertă de a prelua Astra Giurgiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am avut o ofertă clară de la Astra. Am avut o discuţie cu domnul Iliuţă, cu domnul Brisan. Am primit asigurări că vom creste nivelul. Să facem o echipă care la anul sî se bată la play off. A contat şi factorul sentimental. A fost o surpriză să văd cât sunt de apreciat la Călăraşi!", a declarat Alexa, într-o conferinţă de presă.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi la sediul Consiliului judeţean Călăraşi, presedintele, Vasile Iliuţă a confirmat faptul ca Dan Alexa rămâne antrenorul Dunării.

"Dan Alexa este antrenorul care face performanţa la Călăraşi. Noi trebuie să-i asigurăm toate conditiile pentru a face performanţă", a declarat Vasile Iliuţă, în timp ce şi preşedintele clubului Florin Brisan a confirmat că Alexa rămâne la echipa de pe malul Borcea şi îi acordă toată susţinerea.

În vârstă de 39 de ani, Dan Alexa antrenează Dunărea Călăraşi din 2017, reuşind promovarea în Liga I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.