Jucătorul austriac Diminic Thiem, locul 4 ATP, l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, pe spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 10 ATP, în etapa a II-a a Grupei Pete Sampras de la Turneul Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Thiem s-a impus într-o partidă care a durat două ore şi şase minute şi a obţinut astfel prima victorie în această grupă, după ce a pierdut primul meci în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, locul 6 ATP.

Dimitrov l-a învins, miercuri, şi pe tenismenul belgian David Goffin, locul 8 ATP, calificându-se în semifinale, cu două victorii. Pe locul 2 al grupei este Thiem, cu o victorie şi o înfrângere. Goffin este pe locul trei, tot cu o victorie şi o înfrângere, dar cu setaveraj mai slab.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pablo Carreno Busta a intrat în Grupa Pete Sampras din postura de rezervă. El a beneficiat de retragerea compatriotului său Rafael Nadal, locul I ATP, după înfrângerea suferită în faţa lui Goffin.

În ultima etapăa  grupei se vor juca, vineri, meciurile Thiem - Goffin şi Dimitrov - Carreno Busta.

Joi, sunt programate meciurile din etapa a treia a Grupei Boris Becker, Roger Federer (Elveţia), locul 2 ATP - Marin Cilici (Croaţia), locul 5 ATP (de la ora 16.00) şi Alexander Zverev (Germania), locul 3 ATP - Jack Sock (SUA), locul 9 ATP (ora 22.00). Toto cu două vcitorii, Federer a obţinut şi el calificarea în semifinale, înaintea ultimei etape.

Tot joi, de la ora 20.00, perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer, deja eliminată din proba de dublu de la Turneul Campionilor, va disputa ultimul meci la O2 Arena din Londra, împotriva cuplului Ryan Herrison/Michael Venus (SUA/Noua Zeelandă).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.